Noi coduri portocalii și galbene de furtuni. Sunt vizate aproape 30 de județe

Noi coduri portocalii și galbene de furtuni. Sunt vizate aproape 30 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile în 15 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 22:00, în Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei şi în sudul şi estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

ADVERTISING

Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 - 70 litri/mp.

Judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu.

De asemenea, tot până la ora 22:00, va fi Cod galben de vreme rea în zone din 14 judeţe. Este vorba despre Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

În intervalul menţionat, în Maramureş, local în Transilvania, Muntenia şi sudul Dobrogei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

Pe durata orelor următoare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 litri/mp şi, izolat, 40 - 50 litri/mp. 

harta-anm
Foto: Captură ANM

Iată cum va fi vremea până pe 30 august


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇