Noi coduri de la ANM: Urmează zile caniculare în sud și furtuni în restul țării

Noi coduri de la ANM: Urmează zile caniculare în sud și furtuni în restul țării

Urmează zile caniculare în sudul țării! Meteorologii au emis coduri galbene de caniculă, dar și de furtuni.

Un cod galben de disconfort termic ridicat este valabil până miercuri, în zilele de 9, 10 și 11 august. Temperaturile vor ajunge și la 38 de grade Celsius.

„În sud-vestul și sudul țării disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade. Pe alocuri temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade”.

harta-1-4

Luni dimineața a intrat în vigoare și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Avertizarea vizează nordul și centru țării și expiră diseară, la ora 23:00.

ADVERTISING

„În intervalul menționat, în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș, nordul Munteniei și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…45 l/mp”, conform ANM.

harta-2-3
Foto: Capturi ANM

După-amiezi caniculare în Capitală

ANM a emis și prognoza specială pentru București, valabilă până miercuri seara, ora 22:00.

ADVERTISING

Vremea va fi călduroasă, caniculară în cursul după-amiezelor.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade, iar cele minime vor fi, în general, de 18…21 de grade.

„Cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilității atmosferice (intensificări ale vântului, averse și descărcări electrice) vor fi posibile îndeosebi în a doua parte a zilei de marți (10 august), în noaptea de marți spre miercuri (10/11 august) și în cursul zilei de miercuri (11 august)”, mai transmit meteorologii.

ADVERTISING

Vezi și Cum va fi vremea în săptămâna 9–15 august: Nu scăpăm de caniculă!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇