Cod galben de vijelii și avertizare de ploi pentru toată țara. Se face frig și la București

Cod galben de vijelii și avertizare de ploi pentru toată țara. Se face frig și la București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ANM a emis miercuri o informare meteo de vreme rea valabilă în tată ţara, dar şi un cod galben de vânt pentru vestul ţării.

Astfel, în intervalul miercuri, 15 martie, ora 16 – joi, 16 martie, ora 20, vor fi intensificări ale vântului şi precipitații moderate cantitativ.

Precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapovițe și ninsori.

ADVERTISING

La munte, din seara zilei de miercuri, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp.

Vântul va avea intensificări în vestul ţării, iar din dimineața zilei de joi și în regiunile estice, sud-estice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45...55 km/h.

Codul galben intră în vigoare miercuri, la ora 18, şi ţine până joi, tot la 18.

În intervalul menționat, local și temporar, mai ales în zona de câmpie din Crișana și Banat vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55...60 km/h.

image-36
Foto: ANM

Se răceşte brusc şi la Bucureşti

În Capitală, vremea se va răci, astfel de la o temperatură de 3...5 grade în dimineața zilei de joi, se va ajunge la o maximă de 8...9 grade (valori termice diurne ce se vor situa ușor sub mediile multianuale).

ADVERTISING

Cerul va avea înnorări, mai accentuate pe parcursul zilei de joi, când temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇