Au fost minus 32 de grade Celsius, în Maramureş. Cod galben în 10 judeţe

Au fost minus 32 de grade Celsius, în Maramureş. Cod galben în 10 judeţe

Cea mai scăzută temperatură din judeţul Maramureş, minus 32 de grade Celsius, a fost înregistrată la staţia meteo Iezer din Munţii Rodnei.

„Indicele de răcire a atins aseară valoarea de minus 32 grade la staţia meteo Iezer”, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.

De asemenea, temperaturile negative au favorizat formarea unui pod de gheaţă pe râul Mara, unde apa curge pe sub podul de gheaţa. Curg sloiuri de gheata pe râurile Iza, Lăpuş, Suciu şi Firiza.

Gheaţa este prezentă la malurile râurilor Tisa, Vişeu, Cisla, Vaser, Ruscova, Iza, Mara şi Cosău.

Stratul de zăpadă măsura pana la 45 cm la staţia meteo Iezer, 36 cm la Cavnic, 33 cm în Pasul Gutâi, 22 cm în Baia Borşa, 21 cm la Firiza şi 18 cm la Băiuţ.

ADVERTISING

Amintim că ANM a emis o informare de vreme deosebit de rece şi ger noaptea şi dimineaţa, dar şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă.

În plus, pentru vineri, sunt în vigoare mai multe avertizări de tip cod galben de vânt puternic, în 10 județe.

Potrivit ANM, sunt vizate până la ora 15:00 județele Bacău, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi și Vaslui. Se vor semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale ce vor depăși 55 - 60 km/h.

Vântul va prezenta intensificări până la ora 12:00 și în localitățile Ianca, Însurăței, Viziru, Chișcani, Șuțești, Ulmu, Movila Miresii, Dudești, Măxineni, Victoria, Traian, Cireșu, Mircea Vodă, Bărăganul, Zăvoaia, Galbenu, Jirlău, Salcia Tudor, Ciocile, Bordei Verde, Roșiori, Surdila-Găiseanca, Vișani, Gradiștea, Unirea, Tudor Vladimirescu, Râmnicelu, Gemenele, Romanu, Siliștea, Surdila-Greci, Scorțaru Nou, Racoviță, Făurei din județul Brăila, Țăndărei, Grivița, Scânteia, Reviga, Traian, Miloșești, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr și Valea Ciorii din județul Ialomiţa și în Padina, Rușețu, Balta Albă, C.a. Rosetti, Vâlcelele, Largu din județul Buzău. Rafalele vor depăși 55 - 60 km/h.

ADVERTISING

Totodată, până la ora 12:00 în zona de litoral a județului Tulcea se vor semnala intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși 55 - 60 km/h.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇