Primul val de caniculă al acestei veri va fi destul de intens, iar ANM a actualizat şi prelungit avertizările emise ieri.
Astfel, avem o informare meteo şi trei avertizări de tip cod galben.
Să le luăm pe rând.
Informarea meteo ne anunţă că, până marţi, la ora 21.00, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic va fi accentuat sâmbătă în vest, apoi şi în sud-vest.
”Maximele termice vor fi cuprinse între 25...26 de grade pe litoral şi 34...36 de grade în vest şi sud-vest, cu cele mai ridicate valori duminică (21 iunie) când local va fi caniculă”, transmite ANM.
Însă vor fi şi furtuni.
Duminică şi luni (21, 22 iunie), în vestul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar marţi (23 iunie) cu precădere în sud, centru şi nord-est, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 40...60 km/h) şi izolat vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.
Primul cod galben este valabil sâmbătă, de la ora 12 la 21. Avertizarea a fost extinsă la 15 judeţe, fiind adăugat pe hartă judeţul Dolj. Avertizarea mai vizează judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare şi Timiş.
Meteorologii se aşteaptă ca în Crișana, Banat, Maramureș, vestul și centrul Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei să avem temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Maximele vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest.

Al doilea cod galben este valabil duminică, de la ora 12 la 21.
În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, în vestul și centrul Transilvaniei și sud-vestul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Maximele vor ajunge la 36 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud-vest unde local va fi caniculă.

Al treilea cod galben este valabil luni, tot de la 12 la 21.
În Crișana, Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, potrivi ANM. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade, cu cele mai mari valori în Crișana.

Vremea la Bucureşti
Sâmbătă, vremea va deveni călduroasă în Bucureşti. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Duminică, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, dar probabilitatea pentru averse slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Luni, vremea va fi în continuare călduroasă, cu disconfort termic. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Marţi, vremea va rămâne călduroasă în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara, când va
crește probabilitatea pentru averse (1…4 l/mp) și descărcări electrice Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade.
