Vulcanul din La Palma a degajat în două luni cantităţi de dioxid de sulf echivalente cu emisiile celor 28 de ţări ale UE în 2019

Vulcanul din La Palma a degajat în două luni cantităţi de dioxid de sulf echivalente cu emisiile celor 28 de ţări ale UE în 2019

Vulcanul Cumbre Vieja, situat în insula La Palma din arhipelagul spaniol Canare, a degajat în atmosferă în două luni de activitate o cantitate de dioxid de sulf (SO2) echivalentă cu cea emisă de activitatea umană din toate cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene pe tot parcursul anului 2019.

Acest calcul a fost realizat de cele două instituţii ştiinţifice care supraveghează gazele expulzate în atmosferă de erupţia vulcanului, Institutul Vulcanologic din Insulele Canare şi Universitatea din Manchester (Reino Unido), accentul fiind pus pe emisiile de dioxid de sulf (SO2), relatează joi EFE.

ADVERTISING

Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros pătrunzător care irită ochii şi căile respiratorii. Este eliberat în atmosferă şi de activităţile umane prin intermediul sistemelor de încălzire care nu utilizează gaz metan, centrale termoelectrice, industria celulozei şi a hârtiei şi, în mai mică măsură, de emisiile provenite de la motoarele diesel.

Expunerea la o concentraţie mare de dioxid de sulf, pe o perioadă scurtă de timp, poate provoca dificultăţi respiratorii severe. Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii.

ADVERTISING

Expunerea pe termen lung la o concentraţie redusă de dioxid de sulf poate avea ca efect infecţii ale tractului respirator.

Dioxidul de sulf poate potenţa efectele periculoase ale ozonului. Emisiile de SO2 afectează vizibil multe specii de plante, efectul negativ asupra structurii şi ţesuturilor acestora fiind vizibil cu ochiul liber.

În atmosferă, SO2 contribuie la acidifierea precipitaţiilor, cu efecte toxice asupra vegetaţiei şi solului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇