S-a găsit formula plasticului care se degradează în câteva zile. Nu rămâne nici urmă din el!

S-a găsit formula plasticului care se degradează în câteva zile. Nu rămâne nici urmă din el!

A opri poluarea cu plastic este una dintre cele mai mari provocări cu care oamenii se confruntă în prezent.

În ultimii ani, oamenii de știință s-au concentrat pe găsirea unor formule de plastic compostabil și biodegradabil, însă acestea au nevoie să treacă prin anumite procese pentru ca plasticul să se degradeze și să nu mai prezinte un pericol.

Acum, aceștia au creat un tip de plastic care se degradează aproape complet – și repede – în anumite condiții, care nici nu se îndeplinesc foarte greu.

Plasticul obținut din acid polilactic (PLA) și policaprolactonă (PCL), ambele conținând niște molecule speciale, se degradează și se transformă în acid lactic (care poate hrăni microbii odată ajuns în sol), atunci când se întrunesc anumite condiții, arată IFL Science.

ADVERTISING

Materialul nu se deosebește de alte tipuri de plastic. Magia se întâmplă însă atunci când plasticul este expus la apă și căldură.

Testate, s-a dovedit că PLA se degradează în șase zile, la temperatura de 50 de grade Celsius, iar PCL în două zile, la 40 de grade Celsius. Doar expus la apă și căldură, acest tip de plastic se degradează în proporție de 98%. Rămân în urmă mici molecule, care nu conțin deloc microplastic (despre care se știe cât e de nociv, el putând fi chiar inspirat de către noi, ajungând astfel în plămâni).

ADVERTISING

Provocarea era ca acest material să nu se degradeze la temperaturi nu foarte înalte – ceea ce cu siguranță, în viața de zi cu zi, ar fi un mare inconvenient. Testele au arătat însă că așa ceva nu se întâmplă. Materialele care au astfel de plastic în componență pot fi spălate inclusiv la mașina de spălat, dar la temperatură joasă. Rezistă și la transpirație (dacă e vorba despre un tricou, de exemplu), dar și lăsate mai multe luni la temperatura camerei.

Însă e la fel de adevărat că, spălate la o temperatură mai înaltă, acestea pur și simplu ar dispărea.

ADVERTISING

Te-ar putea interesa și Arabia Saudită construiește un oraș „în linie dreaptă”, fără „mașini, străzi și emisii de carbon”

Particulele de microplastic și-au format deja propriul ciclu în natură


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇