Comisarii de mediu din Prahova atrag atenţia asupra ”nopţii roţilor de foc”, obicei de Lăsata Secului, când unele persoane ard cauciucuri pentru ”alungarea duhurilor rele”.
În acest context, Garda de Mediu cere autorităţilor locale să monitorizeze şi să prevină astfel de evenimente, având în vedere că fumul emanat de cauciucul ars este extrem de nociv deopotrivă pentru oameni şi pentru mediu.
„Pentru prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului şi a stării de sănătate a populaţiei generat de practicarea inadecvată a unor obiceiuri populare ce pot avea loc în data de 26.02.2023, când va avea loc sărbătoarea religioasă Lăsata secului se impun: măsuri de monitorizare a acestor evenimente; necesitatea asigurării prevenţiei şi intervenţiei în cazul apariţiei fenomenelor de incendiere a anvelopelor uzate. Aducem în atenţia tuturor administraţiilor publice locale necesitatea monitorizării şi prevenirii unor astfel de evenimente”, transmit, vineri, pe Facebook, comisarii de mediu din Prahova.
Aceştia reamintesc că legislaţia de mediu interzice incendierea oricărui tip de deşeu, inclusiv anvelope uzate, cei care fac acest lucru riscând amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei. Pentru persoanele juridice sancţiunea este de la 50.000 lei la 70.000 lei.