Planeta intră într-un cerc vicios: Natura ar putea amplifica încălzirea globală cu până la 30%

Planeta intră într-un cerc vicios: Natura ar putea amplifica încălzirea globală cu până la 30%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Creșterea temperaturilor transformă pădurile, zonele umede și tundra în surse suplimentare de gaze cu efect de seră. Aceste emisii încălzesc și mai mult planeta și întrețin un cerc vicios care ar putea adăuga între 0,2 și 0,4°C temperaturii globale până la sfârșitul secolului.

Emisiile provenite din procese naturale declanșate de încălzire ar putea amplifica cu aproximativ 20–30% creșterea temperaturilor provocată de activitatea umană după anul 2020, arată un studiu publicat în revista Environmental Research Letters.

Cercetarea, prezentată de The Guardian, analizează efectul cumulat al patru surse importante: dezghețarea permafrostului, incendiile de vegetație, zonele umede și apele interioare, precum lacurile și râurile.

ADVERTISING

Pe măsură ce planeta se încălzește, materia organică înghețată de mii de ani în permafrost începe să se descompună și eliberează dioxid de carbon și metan. Zonele umede și lacurile mai calde produc, la rândul lor, mai mult metan, în timp ce incendiile tot mai puternice eliberează în atmosferă, sub formă de dioxid de carbon, o parte din carbonul stocat în copaci și în sol.

Gazele astfel eliberate încălzesc suplimentar atmosfera, ceea ce accelerează procesele care au dus la apariția lor.

Încălzirea ar putea fi mai mare decât arată prognozele

Aceste emisii naturale nu sunt luate în calcul suficient în multe dintre prognozele climatice. Din această cauză, creșterea temperaturilor ar putea fi subestimată.

ADVERTISING

În funcție de cât de repede își reduc statele emisiile, procesele naturale analizate ar putea adăuga între 0,2 și 0,4°C încălzirii globale până în 2100. Ele ar putea continua să încălzească planeta chiar și după ce emisiile produse de oameni ajung la nivelul net zero.

„Acest multiplicator ascuns lipsește din modelele care ghidează politicile climatice”, a avertizat Sam Abernethy, autorul principal al studiului. Potrivit acestuia, prognozele ar putea subestima încălzirea care urmează și supraestima cantitatea de carbon pe care omenirea și-o mai poate permite să o emită.

ADVERTISING

Jumătate din emisii ar putea veni din permafrost

Dezghețarea permafrostului ar fi responsabilă pentru aproximativ jumătate din emisiile suplimentare estimate de cercetători.

Permafrostul este solul care rămâne înghețat cel puțin doi ani consecutivi și care conține cantități foarte mari de materie organică și carbon. Când se dezgheață, microorganismele descompun această materie și eliberează dioxid de carbon și metan în atmosferă.

„Emisiile provocate de încălzire au început deja și cresc cu fiecare fracțiune de grad. Orice creștere de temperatură pe care o putem evita astăzi contează pentru felul în care va arăta clima pe termen lung”, a explicat Christina Schädel, cercetătoare la Centrul Woodwell pentru Cercetări Climatice și coautoare a studiului.

Cercetătorii subliniază că rezultatele nu înseamnă că un scenariu de încălzire scăpată complet de sub control este inevitabil. Intensitatea acestor reacții naturale depinde de nivelul încălzirii provocate de oameni.

Cu cât emisiile provenite din arderea cărbunelui, petrolului și gazelor sunt reduse mai repede, cu atât va fi mai mică și cantitatea de gaze cu efect de seră eliberată ulterior de permafrost, zonele umede, lacuri și incendii.

Fiecare fracțiune de grad contează

Politicile aplicate în prezent la nivel mondial ar conduce la o încălzire de aproximativ 2,6°C față de perioada preindustrială, potrivit Climate Action Tracker, un proiect independent care monitorizează politicile climatice ale guvernelor.

O asemenea creștere ar produce perturbări grave, de la ridicarea nivelului mărilor și pierderea recoltelor până la valuri de căldură, secete și inundații mai severe. „Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale schimbărilor climatice este că încălzirea poate declanșa procese naturale care provoacă și mai multă încălzire”, a explicat Bill Ripple, ecolog la Universitatea de Stat din Oregon, care nu a participat la noua cercetare.

Studiul arată însă și că amploarea acestor procese poate fi limitată. Reducerea rapidă a emisiilor provenite din combustibilii fosili ar tempera încălzirea inițială și, implicit, reacțiile naturale care o amplifică.

G.P.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google