Până unde ne “întindem” cu orașul? Modelul Viena

Până unde ne “întindem” cu orașul? Modelul Viena

O casă cu grădină, suficient de departe de oraș pentru a scăpa de zgomot și aglomerație, dar suficient de aproape pentru a accesa serviciile orașului – acesta este un obiectiv de viață pentru mulți dintre noi.

Totuși, atunci când proiectele imobiliare pun stăpânire pe terenuri rurale, neconstruite în trecut, duc la un fenomen numit expansiune urbană (urban sprawl). 

În ciuda potențialelor beneficii individuale pentru persoanele care locuiesc în zone suburbane, expansiunea urbană aduce cu ea diverse efecte negative: de la pierderea zonelor naturale și a biodiversității, la costuri mai mari de infrastructură și energie. 

În România, expansiunea este o problemă de actualitate pentru multe autorități locale care se luptă să limiteze extinderea necontrolată și să introducă politici eficiente.

Alte orașe europene, precum Viena, oferă un exemplu pozitiv de măsuri care ajută orașul să rămână compact, fără a diminua calitatea vieții.

Orașe extinse - o problemă pentru întreaga Europă, inclusiv pentru România

În România, începuturile expansiunii urbane sunt legate de căderea comunismului, atunci când au fost abrogate reglementările restrictive și modelul de planificare hipercentralizat.

Odată cu schimbarea regimului, terenurile agricole au fost retrocedate și oamenii au avut voie să dețină mai multe case. În plus, tranziția către capitalism a dus la dezvoltarea industriilor, comerțului și serviciilor, în principal de-a lungul drumurilor principale.

Însă expansiunea urbană (urban sprawl) nu este caracteristică numai României, fenomenul putând fi observat în Europa, cu precădere în ultimele câteva decenii.

Termenul se referă la acele zone urbane cu densitate redusă, împrăștiate, și în mare parte accesibile doar cu mașina. Așa cum se poate observa în figura de mai jos, aceste zone se întind pe suprafețe mari de teren, creând distanțe mari între case, locuri de muncă, servicii și zone de agrement. 

Acest tip de dezvoltare, adesea necontrolată, duce la un nivel ridicat de segregare între funcțiile rezidențiale și cele comerciale, și are efecte negative la nivel social, economic și pentru mediul înconjurător.

Aceste impacturi negative se resimt uneori local, iar alteori sunt decalate către centrele urbane mai dense, aflate deja sub presiune. Spre exemplu, atunci când locuitorii suburbiilor vin cu mașina în oraș, problema traficului și a locurilor de parcare se înrăutățește.

Același număr de locuințe în contexte cu densități diferite, în funcție de caracterul rural (dispersat), suburban (semi-compact) sau urban (compact). Zona de culoare gri închis este „efectul de margine” sau impactul asupra mediului natural. (Sursă: EEA)

Expansiunea a afectat deja marea majoritate a zonelor urbane românești, după cum arată sondaje și analize ale dinamicii spațiale și temporale a formei urbane.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că expansiunea și suburbanizarea reprezintă amenințări serioase pentru dezvoltarea durabilă a orașelor românești, întrucât acestea sunt intrinsec legate de pierderea terenurilor verzi și agricole, precum și a lipsei de acces la transport public, care încurajează utilizarea mașinilor.

Factori care au dus la expansiunea urbană în România (Sursă: Suditu, 2010)

Adesea, expansiunea urbană este rezultatul unui anumit stil de viață, care implică o mașină personală și preferința pentru locuințele unifamiliale, înconjurate de o grădină.

Pe lângă alegerile individuale, fenomenul este influențat de o varietate de factori socio-economici, precum disponibilitatea și prețul terenurilor și locuințelor, demografia, mobilitatea crescută, factorii culturali și accesibilitatea, precum și calitatea și atractivitatea variabilă a zonelor din interiorul orașului. 

Totuși, în timp ce unii oameni aleg să locuiască în zone exterioare sau suburbane, alții sunt forțați de circumstanțe socio-economice.

De exemplu, atunci când o persoană nu își permite să locuiască în oraș, dar are acces la un mijloc de transport care permite naveta, mutarea în suburbie poate deveni o opțiune mai bună la nivel personal.

Deși există mulți factori care influențează expansiunea urbană, transportul joacă unul dintre cele mai importante roluri, ridicând întrebări complexe pentru planificarea urbană.

Zonele extinse sunt adesea izolate, situate relativ departe de centrele orașului și de alte zone similare, iar accesul la ele este inutil de lung, ceea ce prezintă diverse dezavantaje sociale și pentru mediu (timp pierdut pe navetă, emisii etc.).

Lipsa infrastructurii de transport în comun duce la creșterea numărului de mașini și a emisiilor asociate, așa cum s-a observat în cazul Iașului și a altor orașe europene.

Cu toate acestea, crearea infrastructurii de transport poate avea alte efecte nedorite, sporind extinderea și inducând alte creșteri de-a lungul drumului sau în apropierea stațiilor de transport.

De ce este expansiunea urbană o problemă și de unde știm că se întâmplă?

Mutarea în zone rezidențiale cu densitate redusă poate aduce câteva beneficii individuale. Costurile locuinței sunt în general mai mici, iar microclimatul poate fi mai bun atunci când există acces ușor la spații verzi, lumină și ventilație.

Zonele urbane dense sunt adesea asociate cu rate mai mari de criminalitate, poluare, trafic și aglomerație.

Cu toate acestea, avantajele individuale nu se traduc neapărat în avantaje la nivel de comunitate, la scară largă, dând naștere mai multor probleme care împiedică dezvoltarea durabilă.

Unele dintre acestea sunt probleme de mediu, cum ar fi pierderea capacității agricole și a zonelor naturale, pierderea habitatelor și a biodiversității sau destituirea ecosistemelor. Creșterea traficului și a utilizării mașinilor în zonele cu densitate scăzută duce la creșterea poluării aerului și a apei.

De asemenea, expansiunea are ca rezultat creșterea consumului de apă pe cap de locuitor, ceea ce poate duce la deficite de apă. Mai mult, extinderea este asociată cu un efect extins de insulă de căldură, care afectează negativ sănătatea umană. Problemele de sănătate sunt, de asemenea, evidente din cauza efectelor secundare rezultate din utilizarea sporită a mașinii sau a timpilor de răspuns întârziați ai serviciilor de urgență.

Unele dintre dezavantaje sunt de natură economică și socială.

Soluțiile de transport public devin neviabile pe măsură ce distanțele cresc și numărul de potențiali utilizatori scade. De asemenea, costurile mai mari ale infrastructurii și consumul crescut de energie (din cauza, de exemplu, tipurilor de locuințe) au ca rezultat pierderi economice, irosirea banilor din impozite și creșterea taxelor. Dezavantajele sociale includ fragmentarea socială, deconectarea de restul comunității și deconectarea politică.

Aceste efecte negative tind să arate un model circular, deoarece extinderea duce la o mai mare dispersie.

Deși determinarea expansiunii urbane este o problemă complexă și îndelung dezbătută, există metode de a o măsura pentru a informa politicile de planificare și gestionare. Densitatea este un indicator unanim acceptat drept componentă majoră a extinderii. Astfel, densitățile mai mici decât media sunt asociate cu fenomenul de extindere urbană. 

Pe lângă densitate, putem analiza cartiere în funcție de indicatori de accesibilitate, dispersie, configurație spațială, precum și o combinație a acestora. Totuși, amploarea analizei și dimensiunea temporală a acestui tip de dezvoltare urbană sunt foarte importante atunci când evaluăm expansiunea.

De exemplu, scările și densitățile variază foarte mult între orașele americane, cele europene și cele asiatice, fluctuând și în funcție de secolul sau decada analizată.

Deși politicile de compactare (care vizează încurajarea orașelor compacte, opuse celor extinse) au fost adoptate la scară largă în Europa, studiile proiectează că cererea de locuințe, transport și infrastructură va crește în următoarele decenii. Prin urmare, provocarea de a reduce expansiunea urbană pentru și mai mulți oameni, fără a reduce calitatea vieții, rămâne una majoră.

Cum reducem expansiunea urbană?

Expansiunea urbană apare atunci când dezvoltarea are loc într-o manieră neplanificată și descentralizată.

De exemplu, unele orașe impun o anumită limită de înălțime a clădirilor la nivelul întregului oraș, pentru a asigura un peisaj urban uniform. Totuși, împreună cu alte cerințe, restricția poate reduce potențialul dezvoltării unei forme urbane mai compacte.

Dacă aceste orașe nu restricționează utilizarea mașinilor (prin asigurarea alternativelor, precum și prin mecanisme ca taxele de congestie) și nu păstrează o centură verde în împrejurimile lor, dezvoltările de locuințe, industriale și comerciale vor apărea probabil la marginea orașului și în zonele suburbane.

În schimb, dacă expansiunea este controlată de politici puternice de gestionare a creșterii, putem realiza forme compacte de dezvoltare urbană. Un pachet robust de politici ar include:

  • stimulente pentru umplerea spațiului urban subutilizat, reamenajarea terenurilor industriale, densificarea sau eliberarea terenurilor neutilizate în orașe pentru dezvoltare;
  • controlul utilizării terenului la marginea orașului;
  • stabilirea mecanismelor de monitorizare și analiză a expansiunii, utilizând ținte, repere și limite;
  • strategii pentru a evita efectele negative ale măsurilor precedente (cum ar fi prețurile imobiliare mai ridicate, care contribuie la inechitatea socială) prin furnizarea de locuințe cu preț redus și de bună calitate în oraș.

În completarea acestor măsuri, un proiect de cercetare european a sugerat câteva mijloace fiscale care reduc extinderea urbană:

  • măsuri fiscale pentru controlul utilizării terenurilor prin impunerea unei taxe pe amenajările rezidențiale suburbane și pe birourile din zonele slab deservite de transportul public;
  • tarifarea rutieră printr-o taxă de congestionare;
  • măsuri de stabilire a prețurilor transporturilor pentru reducerea tarifelor transportului public în centrele orașelor;
  • măsuri de control al prețurilor locuințelor.

Pentru ca politicile de densificare să funcționeze, avem nevoie de designuri inovatoare și de înaltă calitate, care să contracareze efectele negative ale clădirilor cu densitate ridicată. Trebuie să dezvoltăm noi tipologii și soluții urbane și arhitecturale care să echilibreze densitatea și calitatea vieții. Acestea implică asigurarea intimității, accesul la spații verzi, la lumina soarelui și suficientă ventilație.

Întrucât lipsa spațiului verde în zonele dens construite este un motiv important care determină oamenii să se mute în cartiere cu densitate redusă, îmbunătățirea spațiilor publice din cartierele urbane este crucială. Soluțiile de planificare urbană trebuie să aibă ca scop îmbunătățirea diversității și calității orașelor prin promovarea dezvoltărilor cu utilizare mixtă, realizarea unor cartiere permeabile, care permit transportul activ și păstrează caracterul specific local. 

Pe lângă controlul utilizării terenurilor și îmbunătățirea calității mediului construit, avem nevoie de conștientizare la nivel de societate. Acest lucru se poate obține prin crearea și comunicarea unei viziuni atractive asupra orașului. Aceste măsuri intersectoriale indică necesitatea unei planificări integrate care se întinde dincolo de granițele locale. Politicile de densificare necesită colaborare între diverse autorități din cadrul unei zone metropolitane și de acțiuni coerente între nivelurile locale, regionale și naționale.

Austria oferă exemple pozitive, deoarece dezvoltarea orașelor compacte a devenit un obiectiv important, creându-se diverse instrumente în acest sens. Acestea includ protejarea prin lege a centurilor verzi de la marginea orașelor, limitarea zonelor de dezvoltare, subvenții și asistență pentru a încuraja dezvoltarea terenurilor industriale, precum și standarde de calitate pentru locuințele subvenționate. Aceste standarde impun necesitatea de a atinge o anumită densitate, precum și proximitatea față de infrastructură (transport, școli, spitale, etc.).

Coerent cu nivelul național, Planul de Dezvoltare Urbană din Viena conține recomandări de densitate, cerințe privind infrastructura de transport, zone și priorități de dezvoltare clar definite. Dezvoltarea este concentrată de-a lungul transportului public de mare capacitate, iar orașul promovează și transportul activ.

De asemenea, Viena asigură și extinde centura verde din jurul orașului și încurajează mixul vertical de utilizări pentru a preveni segregarea funcțională și socială. Planul de Dezvoltare stabilește categorii țintă pentru densitatea clădirilor și definește zonele din planul urban pentru fiecare categorie.

De exemplu, categoria zonelor urbane dens construite permite construirea de clădiri înalte, în timp ce concentrațiile de așezare sunt zone cu clădiri cu densitate mai mică. Planul prevede, de asemenea, condiții suplimentare care susțin dezvoltarea compactă, cum ar fi aplicarea metodelor de construcție care economisesc spațiu în zonele nou construite, păstrarea spațiului verde la marginea orașului și limitarea creșterii transportului individual motorizat.

Kabelwerk din Viena - un exemplu de cartier compact, dens, cu spații deschise de bună calitate și acces la infrastructură (Sursa: Google Maps)

Expansiunea urbană este un fenomen la nivel mondial, care are diverse efecte negative la nivel economic, social și de mediu.

Reducerea nevoii de deplasare, crearea unor alternative mai sustenabile pentru mașina privată, crearea de locuințe suficiente și de înaltă calitate în interiorul orașului, și asigurarea accesului la zone verzi sunt câteva dintre soluțiile pentru reducerea expansiunii urbane.

Viena a reușit să rămână în topul diferitelor clasamente drept cel mai bun oraș de locuit, adoptând în același timp modelul compact de dezvoltare. Acest oraș demonstrează că obiectivele construirii orașelor compacte și sustenabile sunt compatibile.

Dacă vrei să vezi cum s-a schimbat orașul tău în ultimii ani, consultă Esri Living Atlas Wayback (selectează Toggle Animate Mode).

Articol preluat de pe Infoclima.ro

Articolul este scris de:

  • Bálint Halász, arhitect. A câștigat experiență lucrând în Ungaria, China și Marea Britanie, în toate etapele de proiectare, de la studii de fezabilitate până la construcții. Pe lângă specializarea în arhitectură, Bálint a absolvit un Master Erasmus Mundus în Studii Urbane.
  • Dr. Lorena Axinte. Lorena deține un doctorat în Planificare Urbană și Regională, obținut în urma cercetării realizate la Institutul de Cercetare pentru Locuri Sustenabile, Universitatea din Cardiff, UK. Proiectul ei analizează politicile și procesele care pot duce la practici de dezvoltare regională regenerativă, precum și moduri de includere a tinerilor în deciziile care le vor afecta viitorul. Lorena a lucrat, de asemenea, ca și cercetător Marie Curie în SUSPLACE ITN, și a beneficiat de un Master Erasmus Mundus in Studii Urbane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇