Pas important pentru apărarea mediului înconjurător, în Franța. Guvernul francez propune un proiect care va pedepsi poluarea și ecocidul (crima de mediu, săvârșită cu intenție) cu până la 10 ani de închisoare și amenzi de până la 4,5 milioane de euro!
Planul a fost inițial avansat de Convenția Cetățenilor pentru Climă, o adunare formată din 150 de cetățeni selectați aleatoriu, înființată în 2019 de președintele Emmanuel Macron, cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră din Franța.
Conform Euronews, noua propunere prevede pedepse cuprinse între trei și 10 ani de închisoare, precum și amenzi începând de la 375.000 de euro, care pot ajunge la 4,5 milioane.
”În trecut ai poluat, ai câștigat. Mâine vei polua, vei plăti de până la zece ori profitul pe care îl faci dacă arunci deșeurile în râu”, a avertizat ministrul Justiției Dupont-Moretti, într-un interviu acordat Le Journal du Dimanche.
Aici, el se referă în special la firme. În aceste cazuri, amenzile vor fi calculate de zece ori profitul pe care l-au făcut din nerespectarea normelor de mediu.
De asemenea, Guvernul francez se gândește la un al doilea tip de infracțiune pentru a sancționa ”periclitarea mediului prin încălcări deliberate ale unor obligații”, chiar dacă nu s-au produs efectiv daune, a spus ministrul Justiției.
Acest lucru ar putea fi sancționat cu o amendă de 100.000 de euro, precum și cu un an de închisoare.
Deși noile sancțiuni sunt dure (în opinia unor oameni), activiștii de mediu susțin că guvernanții puteau ”merge și mai departe”.
”Propunerea care va fi prezentată deputaților este infinit mai puțin ambițioasă decât cea adoptată de Convenția Cetățenilor și nu corespunde definițiilor internaționale ale ecocidului”, a scris, pe Twitter, activistul de mediu Cyril Dion.