Franța interzice zborurile interne pe distanțe scurte acolo unde se poate ajunge cu trenul, în încercarea de a reduce emisiile de carbon.
În weekend, a fost votat un proiect de lege care interzice zborurile pe rute care pot fi acoperite de trenuri în mai puţin de două ore şi jumătate, conform BBC.
Măsurile ar putea afecta călătoriile între Paris și orașe precum Nantes, Lyon și Bordeaux. Cu toate acestea, zborurile de legătură nu vor fi afectate.
Acesta a fost primul vot, iar proiectul urmează să fie votat și în Senat.
Măsura face parte dintr-un proiect de lege amplu privind mediul, care are ca scop reducerea emisiilor de carbon din Franța cu 40% în 2030 față de nivelul din 1990.
Votul a avut loc la câteva zile după ce guvernul francez a dublat participația la Air France.
Rămâne de văzut ce urmare va avea această decizie asupra companiilor aeriene și așa afectate de pandemie. Site-ul Flightradar24 a raportat că numărul zborurilor de anul trecut a scăzut cu aproape 42% față de 2019.
Companiile din industrie au susținut că în pandemie nu este un moment bun pentru interzicerea acestor zboruri interne, însă ministrul Industriei, Agnes Pannier-Runacher, a spus că nu există nicio legătură între revenirea din pandemie și legea care privește mediul, arată Reuters.
„Ştim că aviaţia este un contribuitor la dioxidul de carbon şi că din cauza schimbărilor climatice trebuie să reducem emisiile”, a declarat ea pentru radio Europe 1. „În egală măsură, trebuie să ne sprijinim companiile şi să nu le lăsăm să cadă”, a continuat ea.
Franța nu este prima țară care ia o astfel de măsură. Anul trecut, Austrian Airlines a înlocuit o rută de zbor între Viena și Salzburg cu un serviciu de tren, după ce a primit un ajutor de la Guvern pentru reducerea amprentei sale de carbon.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.G.