Premierul Poloniei, Donald Tusk, și-a găsit un nou inamic principal: castorii.
În timp ce Polonia se luptă cu efectele inundațiilor mortale cauzate de ploile abundente din Europa Centrală, premierul polonez a găsit de cuviinţă să dea vina pe castori pentru exacerbarea problemelor.
La o întâlnire recentă a echipei de criză, Tusk a ridicat problema siguranței barajelor și a digurilor – care, a spus el, este amenințată de aceste animale.
Castorii își creează propriile baraje pentru a face o casă confortabilă pentru familiile lor, protejându-se în același timp de prădători – dar, potrivit unor cercetători, cu care Tusk pare să fie de acord, acele baraje pot deteriora malurile râurilor, pot slăbi digurile și pot provoca acumularea de apă.
„Uneori trebuie să alegi între dragostea pentru animale și siguranța orașelor, a satelor și stabilitatea digurilor”, a spus Tusk, adăugând că infrastructura trebuie apărată de castori și că Guvernul va permite orice acțiune, în limitele legii, împotriva castorilor, scrie Politico.
„Faceţi orice trebuie să faceţi, voi susţine aceste decizii. Digurile sunt o prioritate absolută astăzi”, a spus Tusk.
- Potopul a lăsat o urmă de distrugere din România până în Polonia. Cel puțin 22 de morți (Foto&Video)
- Presa internațională scrie despre inundațiile din Europa Centrală și de Est: O catastrofă de proporții epice (Foto&Video)
Andrzej Czech, biolog de mediu și expert în castori, consideră că remarcile lui Tusk sunt nişte „prostii” și că guvernul de la Varșovia folosește castorii pentru scopuri „pur politice”.
„Guvernul a găsit un țap ispășitor eficient și rapid pentru inundații”, a declarat Czech pentru publicaţia citată.
Mai mult, vânătorii și fermierii sunt susţinători importanţi ai Partidului Popular Polonez (PSL), agrar-conservator, care este unul dintre partenerii de coaliţie ai lui Tusk.
„Fermierii sunt de obicei împotriva castorilor pentru că uneori inundă câmpurile și culturile”, a continuat biologul, adăugând că „doar 2% din locurile cu castori” sunt problematice. „Vânătorii sunt interesați să-și îmbunătățească imaginea publică proastă, fiind văzuți ca salvatori și rezolvatori de probleme și speră să obțină bani de la contribuabili pentru împușcarea castorilor, la fel cum au făcut-o pentru împușcarea mistreților în timpul pestei porcine africane”, adaugă biologul.
„Oamenii de rând vor fi fericiți că ceva s-a făcut rapid – iar vânătorii vor primi banii contribuabililor.”
Cu toate acestea, expertul crede că o vânătoare de castori va duce la „distrugerea în masă a habitatelor create de castori, reducerea retenției naturale, încălcarea reglementărilor și furie generală. Nu aceasta este calea de urmat.”
el a sugerat o modalitate mai simplă de a proteja terasamentele de castori: plasați o plasă în jurul lor. Expertul a recunoscut că nu este o soluție strălucită, dar este mult mai ieftină decât a plăti oamenii să vâneze castori.
Castorii nu contribuie la dezastrele naturale, cum ar fi inundațiile, incendiile și secetele, ci sunt o parte cheie a soluției. Ei menţin sănătoase ecosistemele din zonele umede care, la rândul lor, captează dioxid de carbon și încetinesc debitele râurilor, spun ecologiştii.
La sfârșitul anilor '90, castorii erau pe cale de dispariție în Europa. Drept urmare, au apărut eforturi de reintroducere a lor pe căile navigabile. Acum avem peste 1,2 milioane de castori pe tot continentul.
„Castorii lucrează gratuit, lucrează în weekend, lucrează non-stop pentru a avea apă în sol, fiind un motor pentru biodiversitate”, a spus Gerhard Schwab, ecologist din Bavaria, cunoscut sub numele de „Pablo Escobar al castorilor”, datorită eforturilor sale de a reintroduce castorii în toată Europa.