În România și Serbia plouă tot mai rar. Râuri de munte seacă. Curg, în schimb, subvenții pentru cercuri de afaceri cu relații politice influente care ridică ilegal microhidrocentrale în arii naturale protejate.
În Carpații Meridionali ai României, un pește preistoric, aspretele, este pe cale de dispariție. A supraviețuit zeci de milioane de ani, a trecut prin glaciațiuni și a văzut dispărând dinozaurii. Romanichthys valsanicola trăiește exclusiv în râul Vâlsan, un afluent al Argeșului, în masivul Făgăraș. În secolul 21, existența sa este amenințată de cea mai evoluată specie: în numele tranziției energetice, omul construiește ilegal microhidrocentrale pe râuri de munte din zone de protecție naturală.
România a permis și finanțat astfel de proiecte sub pretextul că reprezintă surse curate de energie. În realitate, intervenția umană distruge ecosisteme unice: râuri de munte sunt deviate, betonate, fragmentate.
Certificate nu foarte verzi
După aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, începând cu anul următor, guvernul român a încurajat construirea de MHC-uri, oferind certificate verzi, scutiri de taxe, acces preferențial la rețele și suport pentru atragerea de fonduri europene (prin programele POS Mediu, POIM de infrastructură mare și Fondul pentru Modernizare), sub pretextul producerii de energie regenerabilă, relevă o investigație de presă realizată în România și Serbia de un grup de jurnaliști la care Deutsche Welle a luat parte.
Aproape 300 de instalații au fost ridicate în doar câțiva ani în goana după certificatele verzi, de șase ori mai multe decât în timpul lui Nicolae Ceaușescu.
Certificatele verzi atestă producerea, din surse regenerabile, a unei anumite cantităţi de energie și se vând pe o piață similară celei bursiere, unde mari poluatori le cumpără, ca un fel de indulgențe pentru noxele aruncate în atmosferă. Prețul unui certificat oscilează între 20 și 50 de euro.
Dar nu tot ce este ”regenerabil” înseamnă ”verde”, avertizează biologul Călin Dejeu, membru în Comisia internațională pentru Arii Protejate: ”Un proiect poate fi regenerabil și totuși să distrugă ireversibil mediul”. Or, majoritatea instalațiilor microenergetice sunt pe ape din arii protejate sau de la marginea acestora. Dosarele de avizare promiteau prețuri reduse la energie pentru localnici, locuri de muncă și alte beneficii comunităților. În practică, populația nu primește curent ieftin, iar costurile acestor instalații sunt transferate în facturile tuturor consumatorilor.
”Lăsați râul Taia să curgă liber!”
Râul Taia este un afluent al Jiului de Est, în apropiere de fostul oraș minier Petrila din Valea Jiului. Hidro Clear SRL a început aici, în 2008, un proiect de MHC, într-o zonă protejată Natura 2000. Instalația a fost pusă în funcțiune în 2017 iar după un an o instanță românească a declarat amenajarea ilegală și a anulat definitiv autorizația de mediu. Centrala funcționează în continuare. Ministrul Mediului recunoaște că, deși există hotărâri judecătorești, autoritățile nu sunt în stare să restabilească ordinea.
Impactul ecologic, legal și social al amenajării a generat un conflict complex. Un grup de ecologiști români, susținuți de colegi germani, a protestat în vecinătatea instalației pe 1 iunie 2025, afișând sloganul ”Lăsați Taia să curgă liber!”.
În absența statului, vocea societății civile este singurul obstacol în calea distrugerii definitive. ”Este exterm de jenant că trebuie să protestăm din cauză că statul însuși încalcă legislația”, a comentat, cu ocazia protestului de la începutul acestei veri, Gabriel Păun de la Agent Green, una dintre cele mai active organizații de protecția mediului. ”Există o decizie definitivă a unei instanțe din România potrivit căreia lucrarea hidroenergetică de pe Taia a fost construită complet ilegal, ignorând toată legislația națională și pe cea europeană”.
Studiile ecologice arată că MHC-urile reduc drastic debitul apelor de munte, distrug habitatele acvatice, fragmentează cursul râurilor și afectează fauna. Autoritățile au verificat și sunt conștiente că treptele care ar trebui să permită peștilor să urce în amonte prin astfel de baraje sunt greșit construite sau distruse. În aval, malurile se erodează, iar în amonte, apa băltește. Biodiversitatea scade, insectele benefice dispar și apar în schimb dăunători, țânțari și ploșnițe. În plus, peștii mor între paletele turbinelor.
Politică, familii, profit
În multe cazuri, investitorii au fost sprijiniți de rețele politice. La Cornereva, un sat din județul Caraș-Severin, o asemenea centrală construită pe un râu din Munții Banatului aparține de Balkan Hydroenergy. Proprietarul firmei a fost asociat, într-o altă afacere, cu Elena Udrea, ex-ministru și colaborator apropiat al fostului președintelui Traian Băsescu.
În același județ, Alset Energy a obținut autorizații pentru construcții în situri Natura 2000, deși acolo trăiesc specii protejate la nivel european. Instanțele au constatat ilegalitățile dar sentința a fost atacată iar contractele au fost prelungite până în 2031.
Firma a fost înființată de un influent politician și om de afaceri local, Nicușor Dorel Schelean, împreună cu fata lui, Valeria Schelean, fost deputat liberal, care este și avocata companiei. Asociat, la un moment dat, cu familia Schelean apare fostul ministru liberal de Interne Marcel Vela. În timp ce Vela ocupa importantul portofoliu de șef al ordinii și siguranței publice, în perioada pandemiei, fiica vitregă a acestuia a fost instalată vicepreședinte la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, instituția de control care trebuie să facă imposibile construcțiile ilegale din zonele de protecție a naturii. Altfel spus, să prevină construcția de MHC-uri de către Alset Energy în situri Natura 2000.
Daruri pentru nașul președintelui
În Serbia, situația este similară. În masivul Stara Planina (ramura sârbă a Munților Balcani), în orașul Pirot, protestele au erupt după ce două râuri de munte au fost captate pentru a pune în mișcare MHC-uri cu eficiență minimă. Supărarea era cu atât mai mare cu cât la Prijepolje, în sud-vestul Serbiei, localnicii nu au reușit să salveze un râu, complet secat din cauza a trei asemenea instalații.
În 2023, guvernul de la Belgrad a plătit aproape 38 de milioane de euro pentru MHC-uri care produc sub 1% din energia țării. Printre beneficiarii direcți ai afacerilor microenergetice cu statul se numără nașul președintelui Aleksandar Vučić, Nikola Petrović fost director al rețelei “Elektromreža Srbije”, compania de stat din Serbia care gestionează rețeaua de transport a energiei electrice. Între timp, finanțările au fost sistate.
La fel ca în România, Uniunea Europeană și-a dat seama de toxicitatea acestor proiecte pentru mediu, nu le mai susține financiar, ci plătește pentru demolarea lor și pentru refacerea naturii.
Nera, un râu care, între izvoarele din Munții Semenic și vărsarea în Dunăre, oferă una din cele mai spectaculoase canioane din România, a fost de două ori ținta unor tentative similare de agresiune. O dată în România, la Borlovenii Vechi, unde sătenii conduși de preotul comunității, Teofil Zamela, au blocat investiția, și a doua oară aproape de vărsare, pe malul sârbesc, la Bela Crkva (Biserica Albă), unde Barbara Fiksmer și Milan Belobabić au militat pentru a stopa un proiect ilegal care schimba cursul râului și ar fi distrus un întreg ecosistem.
Comisiei Europene nu i-au ieșit ploile
Strategia în materie de energie hidrogenerată a Comisiei Europeane a fost ajustată în special din cauza schimbărilor regimului climatic. În 2024, UE a adoptat Directiva Restore Nature, care obligă statele membre să refacă ariile protejate distruse de MHC-uri.
Chiar dacă vestul Europei se confruntă cu perioade de inundații, ministrul federal german al Mediului, Carsten Schneider, observă că ”din ultimii șase ani, trei au fost mai secetoși ca oricând. Ne-am considerat întotdeauna o țară bogată în apă, ceea ce nu mai este valabil”. Schneider a făcut această declarație în timpul unei vizite în România, în iulie 2025. Cu o lună mai devreme, tot la București, comisarul european pentru Mediu, Jessika Roswall, declara că Europa este sub presiune din cauza apei.
Cu un climat continental, România este mult mai săracă în ploi decât Europa Apuseană iar seceta accelerată cu care se confruntă afectează și regimul hidrografic, inclusiv râurile de munte, tentante pentru afacerile cu MHC-uri.
Resursa de apă din România s-a redus, conform estimărilor oficiale, cu 13% în ultimii 15 ani. Situația ar putea fi însă cu mult mai gravă, deoarece infrastructura instituțională de monitorizare a apelor este superficială. Din 5000 de râuri, doar 529 sunt ținute sub observație constant. Între 2019 și 2023, dintre aceste cursuri de apă aflate supravegheate, 87 au secat parțial sau complet. Iar analiza riscurilor climatice în România dintr-un raport Copernicus, gestionat de Comisia Europeană și Organizația Meteorologică a ONU (WMO), arată că nouă din zece râuri riscă diminuări severe din cauza schimbărilor climatice.
”Mesajele transmise de voci populiste și conspiraționiste ”au blocat, în ultimii ani, până și acceptarea de către populație a idei că ne confruntăm cu schimbări climatice”, a apreciat ministrul român al Mediului, Diana Buzoianu, la întâlnirea cu omologul ei german. ”O parte semnificativă din populație nici măcar nu știe că aceste schimbări climatice sunt reale și ne afectează”. Dar chiar și autoritățile din România au tratat criza apei ca pe un subiect administrativ minor.
Sabotori și eco-teroriști
În 2015, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva României din cauza distrugerii râurilor. Acuzațiile spun că au fost autorizate lucrări care afectează specii protejate, reduc sursele de apă potabilă și pun în pericol integritatea cursurilor de apă. Statul a întârziat răspunsurile, iar când a reacționat, a prezentat informații incomplete și date copiate, pur și simplu, de la un caz la altul. La fel a procedat și în ultimii ani, când executivul comunitar i-a cerut să raporteze cu privire la directiva Restore Nature: România a transmis informații incomplete și a evitat să aloce fonduri pentru demolarea lucrărilor care au dăunat habitatelor naturale.
În absența măsurilor de protecție din partea statului, semnalele de alarmă sunt trase de activiști de mediu. Ecologiștii care documentează neregulile sunt, însă, hărțuiți. Mihai Goțiu, jurnalist și fost senator, a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional pentru că a colaborat la publicarea unor investigații despre proiecte hidroenergetice ilegale. Fostul ministru al Energiei Sebastian Burduja a cerut ca ONG-urile ecologiste să fie date în judecată pentru ”sabotaj” și să li se ceară ”daune maxime”.
Dacă în România, stat UE, un ministrul liberal își permite să amenințe ONG-uri, cu atât mai ostile sunt față de criticile ecologiștilor oficialitățile regimului cu tentă autoritaristă din Serbia. În opinia puterii de la Belgrad, Barbara Fiksmer este ”eco-teroristă” pentru că se opune distrugerii râurilor: ”Așa îi cataloghează guvernul sârb pe toți cei care susțin că natura trebuie să rămână pură. Dacă îți iubești țara, dacă iubești ape limpezi și aer curat, ești un terorist”.
Mitul hidroenergiei, dar și un lobby puternic
Infringementul deschis împotriva României pentru microhidrocentrale este de natură ecologică și juridică. Comisia Europeană nu este însă fermă în raportul cu autoritățile române. Bruxelles-ul continuă să aștepte planul național de refacere ecologică pe care România trebuia să îl elaboreze. În timp ce aplicarea sancțiunilor se lasă așteptată, barajele rămân în picioare, râurile repezi și limpezi care traversau pădurile Carpaților sunt astăzi niște albii seci și mutilate, cu baraje de beton și tuburi de deviere, iar distrugerile continuă.
România pare blocată în nostalgia energetică din perioada comunistă: ”Am impresia că suntem cei mai spălați pe creier din lume cu privire la hidroenergie”, consideră biologul Dejeu, cel care a și descoperit, în 2013, excavatoarele care lucrau în albia râului Taia și a tras semnalul de alarmă. ”A rămas în mentalul colectiv românesc că ce faine sunt barajele lui Ceaușescu și cum ne dau energie gratis. De gratis ce sunt avem, în ciuda câtorva sute de hidrocentrale, cea mai scumpă energie din Europa. Nu înțelegem cât rău face și cât de puțin bine”.
În vreme ce Guvernul invocă pentru MHC-uri securitatea energetică, Gabriel Păun, de la Agent Green, susține că România are resurse solare și eoliene nevalorificate: ”Avem soare și vânt. Nu suntem în situația disperată să apăsăm butonul de panică. Din contră, ne tăiem singuri craca de sub picioare. Omul nu poate trăi fără natură sălbatică, iar energie avem destulă”.
Comisia Europeană poate impune sancțiuni, dar se plânge că nu poate forța România să își protejeze ecosistemele. Dejeu vorbește, însă, despre ”ipocrizia Comisiei: plângerile legate de mediu sunt ignorate”. Și, asta, completează Dejeu, pentru că ”există un lobby puternic al hidroenergiei la Bruxelles”.
Autor: Cristian Ștefănescu