Televiziunile vor fi obligate să menționeze că horoscopul și numerologia n-au nicio legătură cu știința

Televiziunile vor fi obligate să menționeze că horoscopul și numerologia n-au nicio legătură cu știința
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat o modificare a Codului de Reglementare în Audiovizual ce vizează rubricile și emisiunile de horoscop sau numerologie. Aceste programe vor trebui să includă mențiunea că nu au o bază științifică pentru informațiile prezentate.

„Programele audiovizuale în care se recomandă publicului comportamente inspirate de astrologie, horoscop, numerologie sau altele similare trebuie semnalate la începutul difuzării prin menţiunea „Informaţiile din aceast program nu au bază ştiinţifică”, prevede noul articol propus în această variantă de Mircea Toma, membru CNA, la recomandarea Ministerului Educaţiei.

Propunerea a trecut cu şapte voturi "pentru" şi trei "împotrivă", scrie Pagina de media.

Unul dintre cei care s-au opus este Georgică Severin. "Am votat împotrivă pentru că mi se pare că este o măsură abuzivă. Intră în contradicţie cu legislaţia stabilită de Codul Munci şi ne depăşim competenţele. În acelaşi timp, intrăm într-un război personal al unor categorii profesionale contra altora", a explicat membrul CNA.

Totodată, CNA a adoptat miercuri seară, în urma unei ședințe-maraton de zece ore, și alte modificări semnificative ale Codului de reglementare a conținutului audiovizual.

Astfel, vedetele nu vor mai putea să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio şi online. Noua prevedere va deveni obligatorie în termen de 90 de zile după intrarea în vigoare a Codului Audiovizual.

De asemenea, au fost înăsprite regulile pentru publicitatea la suplimente alimentare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇