Criza lovește puternic presa americană. Concedieri masive la cele mai cunoscute redacții

Criza lovește puternic presa americană. Concedieri masive la cele mai cunoscute redacții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Această iarnă este marcată de concedieri masive în mass-media americane. CNN, NBC, Vox Media sau The Washington Post sunt cele mai recente publicații unde au fost luate astfel de măsuri, iar analiștii cred că această tendință va continua pe fondul climatului economic sumbru.

Mai mulţi jurnalişti din redacţiile NBC, postul grupului MSNBC, sau de la CNN, şi-au anunţat pe reţelele de socializare demiterea din decembrie până în prezent.

„Fac parte din grupul celor concediaţi de NBC Investigations (NBC). Am lucrat 5 ani la NBC, alături de unii dintre cei mai talentați jurnaliști. O să-mi fie dor, dar sunt recunoscătoare pentru timpul petrecut aici", a anunțat în urmă cu câteva zile, pe Twitter, Emily Siegel.

ADVERTISING

Vineri, la Vox Media, proprietara site-urilor Vox, The Verge, SBNation şi din 2019 a prestigioasei New York Magazine, angajaţii au primit acelaşi e-mail de la şeful lor, Jim Bankoff, în care anunţa „decizia dificilă de a reduce aproximativ 7% din personalul nostru din toate departamentele”, „din cauza unui mediu economic dificil” .

La 15 minute de la acest e-mail, aproximativ 130 dintr-un total de 1.900 au primit un altul prin care erau anunțați că ei sunt cei care pleacă.

Mai mulţi dintre ei şi-au mărturisit pe reţelele de socializare furia sau consternarea. Meghan McCarron, jurnalistă de nouă ani şi jumătate la site-ul Eater a fost concediată chiar dacă este însărcinată în 37 de săptămâni.

ADVERTISING

Vox Media a răspuns către AFP că grupul a oferit „indemnizaţii de concediere”, inclusiv săptămâni suplimentare de compensare în cazul unui concediu parental iminent.

La CNN, totalul disponibilizărilor din decembrie ar fi ajuns la câteva sute de angajaţi conform presei americane (din peste 4.000), cifre neconfirmate de grup. Asta s-a întâmplat după reorganizarea ce a urmat fuziunii dintre WarnerMedia (CNN, HBO Max) şi Discovery, care a format gigantul media şi streaming Warner Bros. Discovery.

Totodată, Buzzfeed şi-a concediat 12% dintre angajaţi în decembrie iar directorul general al Vice Media şi-a anunţat vineri angajaţii că ia în considerare vânzarea grupului.

ADVERTISING

Şi din partea The Washington Post ar putea urma un anunţ în acest sens, unde editorul Fred Ryan a avertizat la mijlocul lunii decembrie că reducerile de locuri de muncă vor avea loc în primul trimestru al anului 2023, reprezentând „un procent cu o singură cifră” din cei 2.500 de angajaţi, dar fără „reducere netă a personal”.

Redacţia cotidianului, cumpărată în 2013 de Jeff Bezos, a fost anunţată în decembrie de închiderea suplimentului revistei de duminică, câştigător a două premii Pulitzer în 2008 şi 2010.

„Jurnalismul a fost mult timp sub presiune şi o serie de companii par să creadă că acum este momentul potrivit pentru a-şi reduce costurile prin forţa de muncă”, a deplâns sindicatul Writers Guild of America East, care supraveghează sindicatele de la NBC şi MSNBC.

În cadrul celor două mass-media, care nu au oferit un răspuns AFP, 75 de angajaţi au fost disponibilizaţi, potrivit presei americane.

Chiar dacă disponibilizările nu au încă anvergura planurilor sociale ale marilor grupuri precum Google (12.000 de locuri de muncă eliminate) sau Microsoft (10.000 de concedieri), presa americană este afectată şi de „scăderea veniturilor din publicitate şi încetinirea economiei”, a explicat pentru AFP Chris Roush, profesor de jurnalism şi decan al Şcolii de comunicare de la Universitatea Quinnipiac (Connecticut).

„Mulţi dintre ei au crescut şi s-au dezvoltat în speranţa de a-şi mări audienţa până la un anumit nivel. Acest lucru nu s-a întâmplat şi este puţin probabil să se întâmple, având în vedere contextul economic”, adaugă el.

Angajarea în redacţii a suferit un declin îndelungat în Statele Unite, scăzând de la 114.000 la 85.000 de jurnalişti între 2008 şi 2020, potrivit unui studiu al Centrului de Cercetare Pew în 2021. Cu o scădere mai accentuată în presa locală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇