Vârful turnului Big Ben, din nou vizibil după trei ani în care a fost acoperit de schele

Vârful turnului Big Ben, din nou vizibil după trei ani în care a fost acoperit de schele

Vârful turnului Big Ben din Londra va deveni din nou vizibil peste câteva săptămâni, după ce timp de trei ani a fost acoperit de schelele instalate pentru lucrările de reabilitare, a informat Camera Comunelor într-un comunicat de presă.

Deşi lucrările vor continua în restul turnului Palatului Westminster, sediul Parlamentului britanic, retragerea schelelor din partea superioară va marca un punct de cotitură pentru unul dintre cele mai emblematice monumente ale Londrei, relatează agenția EFE.

120091316_827707694634539_1759370831755010975_n
Foto: Facebook/European University Languages&Culture Center

Îmbunătățiri estetice și funcționale

În ultimii ani s-a desfăşurat o meticuloasă restaurare a vârfului. Fiecare dintre cele 3.433 de structuri de metalice au fost scoase şi tratate de un specialist.

ADVERTISING

Au fost de asemenea reabilitate vârful, crucea şi ornamentele celebrului turn, care se ridică la 96 de metri înălţime în faţa râului Tamisa şi a podului Westminster.

Pe lângă ameliorarea estetică, lucrările au rezolvat şi o serie de probleme grave de structură, mai ales uzura blocurilor de piatră şi fisurile.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=827707911301184&id=391181011620545

Britanicii au reabilitat Big Ben în ciuda dificultăților generate de pandemie

Deşi turnul ceasului Parlamentului britanic este cunoscut pe plan mondial ca Big Ben, de fapt numele se referă la ceasul şi la clopotul care marchează trecerea orelor, care a răsunat prima oară în centrul Londrei, la 11 iulie 1859.

ADVERTISING

Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot şi patru feţe, şi al treilea turn cu ceas ca înălţime din lume.

Vârful, deja restaurat, va deveni vizibil în următoarele săptămâni, timpul estimat pentru înlăturarea schelelor.

Parlamentul britanic notează într-un comunicat că lucrările de restaurare au continuat fără întrerupere, în pofida dificultăţilor generate de pandemia de coronavirus.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇