Un pui „roșcovan” de focă, de fapt un exmplar albinos, extrem de rar, a fost descoperit de oamenii de știință într-o colonie de pe coasta de est a Rusiei.
Pentru că este un pui diferit, riscul de a fi abandonat de mamă este mare, așa că acesta este monitorizat îndeaproape, arată Bored Panda.
Deocamdată, puiul de mai puțin de o lună e bine hrănit, însă mai are un handicap: lipsa de pigmenți face ca nici vederea să nu-i fie prea bună.
Foca a fost surprinsă de biologul marin Vladimir Burkanov pe insula Tyuleniy, în Marea Ohotsk. Asfel de cazuri apar în natură o dată la 100.000 de nașteri și adesea acești pui sunt respinși de colonie. Rar ajung să se împerecheze sau la bătrânețe. Tocmai de aceea puiul este monitorizat, pentru a fi salvat, în caz de pericol, și dus la un delfinariu.
Vezi și Peștele care merge este mai comun decât ai crede. Tocmai au fost găsite 11 specii noi
„Puiul pare să fie bine hrănit și foarte activ, așa că mama sa i-a dat în mod sigur destul lapte. (...) Nu este fugărit și nici mușcat”, a explicat biologul marin Vladimir Burkanov.