UE a construit elicopterul viitorului - e cu 50% mai rapid decât celelalte, are emisii reduse și poate zbura ca un avion (Video)

Cu designul său rafinat și aerodinamica inovatoare, Airbus RACER nu este doar un prototip – este un simbol al angajamentului Europei pentru o aviație curată.
UE a construit elicopterul viitorului - e cu 50% mai rapid decât celelalte, are emisii reduse și poate zbura ca un avion (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Brice Makinadjian și Stephane Deport, ambii ingineri la Airbus Helicopters, au privit cu mândrie cum un elicopter rafinat vopsit în albastru și alb a zburat peste mulțime la Spectacolul aviatic de la Paris din iunie 2025.

Cerul a fost brăzdat de Airbus RACER (Rapid and Cost-Effective Rotorcraft – giravion rapid și rentabil), un prototip avansat conceput pentru a fi mai rapid, mai silențios și mai eficient din perspectiva consumului de combustibil decât elicopterele convenționale.

Airbus Racer Compound Helicopter Flies at the Paris Air Show – AIN

Acest giravion de mare viteză și cu emisii reduse redefinește zborul cu elicopterul, combinând viteza unui avion cu agilitatea unui giravion și reducând totodată emisiile de CO2 cu circa 25 % comparativ cu un elicopter convențional din aceeași categorie de greutate.

Cum a început: un efort de echipă european

Rădăcinile RACER se regăsesc în programul Clean Sky 2 (2014–2024) al UE, cel mai mare program de cercetare pentru aviație lansat vreodată în Europa. 

Această colaborare de tip public-privat între Comisia Europeană și industria aeronautică europeană a finanțat dezvoltarea unor tehnologii inovatoare și de vârf pentru a reduce impactul sectorului aeronautic asupra mediului.

Sprijinul oferit în cadrul programului Clean Sky 2 a făcut posibilă rafinarea treptată a diferitelor componente ale RACER – cum ar fi aerodinamica, integrarea motorului și sistemele de rotoare – înainte de a fi testate împreună în demonstratorul construit de Airbus, o companie aerospațială europeană de top. 

„Acest parteneriat a fost esențial”, spune Makinadjian. „Nu am fi putut realiza acest lucru fără colaborarea și sprijinul la nivel european.”

În dezvoltarea prototipului au fost implicate peste 40 de companii și organizații de cercetare europene din 13 țări. „Avem acces la cei mai buni din Europa”, spune Makinadjian. „Este spiritul european în toată splendoarea sa.”

Un viitor mai curat pentru cerul european

RACER face parte și din misiunea Europei de a face zborul mai ecologic. În cadrul Pactului verde european, UE s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, iar aviația nu face excepție. 

Strategia UE pentru o mobilitate durabilă și inteligentă stabilește obiectivul ca aeronavele cu emisii zero să fie gata pentru a fi introduse pe piață până în 2035. Aceasta ar reprezenta un pas major către o aviație neutră din punct de vedere climatic și un viitor mai curat pentru cerul european.

De ce este important? După cum subliniază Axel Krein, director executiv al Întreprinderii comune pentru o aviație curată (2025-2035) – succesoarea Clean Sky 2 – aviația este o forță a economiei europene. Aceasta susține 13,5 milioane de locuri de muncă și contribuie cu peste 1.000 de miliarde de euro la economia europeană, însemnând 3,6 % din totalul locurilor de muncă și 4,4 % din PIB-ul Europei.

Pentru Krein, importanța demonstratorului RACER pentru Europa este evidentă. Astfel de modele noi vor contribui la asigurarea poziției de lider a Europei în domeniul aerospațial în viitor.

„În prezent, Europa deține o cotă de piață de 58% în privința aeronavelor civile noi la nivel mondial, astfel că poziția sa de lider în domeniul aviației este una solidă. Nu este însă garantată”, spune acesta. "Concurența globală și schimbările geopolitice amenință această poziție de lider.” 

Agilitate și viteză

După peste 10 ani de dezvoltare, noile tehnologii integrate în prototipul RACER ar putea deveni o parte esențială a designului elicopterelor în următorul deceniu.

Designul aerodinamic rafinat al prototipului RACER și rotoarele montate lateral îi asigură o viteză de croazieră de peste 440 km/h, ceea ce îl face să fie cu peste 50% mai rapid decât elicopterele obișnuite. 

What Makes the Airbus Racer the FASTEST Rescue Helicopter?

Unul dintre factori este rezistența redusă (rezistența la înaintare) la deplasarea prin aer, care este de peste 2,5 ori mai mică comparativ cu alte elicoptere având aceeași greutate.

„Avem o rezistență la înaintare mai redusă decât cele mai mici elicoptere disponibile astăzi pe piață”, spune Makinadjian.

Rotorul principal a fost reproiectat, reducându-i viteza pentru a crește stabilitatea. De asemenea, au fost adăugate două aripi pe părțile cu rotoare laterale pentru propulsia înainte. 

Aceasta înseamnă că RACER poate zbura ca un avion în anumite faze ale zborului, folosindu-se de aripile și rotoarele laterale pentru a plana înainte, ceea ce îl face practic o combinație între un elicopter și o aeronavă cu aripi fixe.

Modul ecologic

Sistemul inovator Eco Mode (modul ecologic) este o altă caracteristică remarcabilă, similară funcției start-stop din mașinile moderne, care va fi testată în curând pe RACER. 

Dezvoltat de Safran, Eco Mode implică punerea unuia dintre cele două motoare în standby în timpul zborului de croazieră, permițându-i celuilalt motor să funcționeze la o setare de putere mai optimă și mai eficientă din punct de vedere energetic. 

Acest mod de funcționare nu numai că reduce emisiile de CO₂ și consumul de combustibil cu aproximativ 15%, dar crește și distanța care poate fi parcursă de elicopter. 

Putem zbura cu 350 km/h cu un singur motor”, spune Deport. „Dar trebuie și să putem reporni instantaneu celălalt motor pentru a menține siguranța.”

Per ansamblu, aerodinamica îmbunătățită și designul inovator îi permit RACER să consume cu 25% mai puțin combustibil decât elicopterele convenționale mai lente. Echipa se pregătește acum să înceapă testarea funcției Eco Mode și se așteaptă să obțină economii de combustibil și mai mari.

Pe lângă transportul comercial, dezvoltatorii prevăd că RACER ar putea fi ideal pentru serviciile medicale de urgență și operațiunile de căutare și salvare datorită vitezei și eficienței sale.

„Elicopterele de intervenție în caz de urgență trebuie să fie rapide, iar reducerea zgomotului este esențială pentru operațiunile desfășurate în apropierea zonelor locuite”, spune Makinadjian.

À la découverte du Racer, l’hélicoptère le plus rapide de la planète mis au point par Airbus

De la autovehicule la elicoptere

În total, 40 de parteneri au colaborat la crearea RACER. Un partener neașteptat în dezvoltarea RACER a fost KLK Motorsport, un IMM din Germania specializat în inginerie mecanică de înaltă performanță, structuri ușoare și materiale compozite avansate. 

Cunoscut mai degrabă pentru expertiza sa în cursele auto decât în ​​industria aerospațială, KLK a co-dezvoltat cupola RACER – carcasa rafinată care învăluie cockpitul și care trebuie să gestioneze eficient fluxul de aer pentru a optimiza aerodinamica.

Implicarea KLK evidențiază unul dintre cele mai importante puncte forte ale RACER: colaborarea extinsă care a contribuit la dezvoltarea sa și a atras expertiza unor protagoniști importanți din industrie, dar și a IMM-urilor specializate și a unor organizații de cercetare de top.

„Lucrul cu oameni din afara industriei aerospațiale este revigorant”, spune Makinadjian. „Crearea de noi componente pentru cursele auto se face cu viteza fulgerului. Când le-am spus că au la dispoziție cinci ani pentru a dezvolta o cupolă «foarte inovatoare și ușoară», au fost surprinși”, râde acesta. „În cursele de mașini, totul trebuie livrat ieri.”

Zbor către viitor

Prototipul RACER a efectuat primul zbor în aprilie 2024. După mai bine de un an, a înregistrat aproximativ 35 de ore de zbor, dar mai sunt încă multe teste de făcut.

Deși s-au implicat profund în proiectare, inginerii Makinadjian și Deport încă nu au zburat ei înșiși cu RACER. „Doar opt persoane, în afară de piloții de testare, au făcut acest lucru”, spune Makinadjian. „Suntem încă pe lista de așteptare.”

Testele continuă la sediul Airbus Helicopters din Marignane, în apropiere de Marsilia, în sudul Franței. Primele rezultate sunt încurajatoare, însă Makinadjian și Deport încă lucrează din greu pentru a rafina detaliile tehnice. Pentru ei, acesta este doar începutul.

Ceea ce îi entuziasmează cel mai mult este, pur și simplu, să fie parte a acestei călătorii. „Dacă ești inginer aerospațial, acest tip de proiect apare doar o dată în viață”, spune Makinadjian. „Să ajungi de la zero la a-ți vedea prototipul proiectat de tine cum își ia zborul este ceva magic.”

Pe măsură ce RACER își continuă zborurile de testare, acesta nu doar împinge limitele vitezei giravioanelor, ci trasează și cursul pentru o nouă eră a aviației, mai eficientă din perspectiva consumului de combustibil și mai inteligentă, în Europa.

Articol scris de Tom Cassauwers

Cercetările menționate în acest articol au fost finanțate prin programul Orizont al UE. Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene.

​Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.

Mai multe informații


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇