Succes ecologic în UK: De la 13 găi roșii s-a ajuns la 10.000 de exemplare

Succes ecologic în UK: De la 13 găi roșii s-a ajuns la 10.000 de exemplare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În urmă cu 30 de ani, într-o zonă protejată din Anglia au fost introduse mai multe găi roșii aduse din Spania.

Acum, experții spun că decizia a fost o ”adevărată poveste de succes pentru conservare”, relatează BBC.

Numărul acestor păsări răpitoare ​​a scăzut mult într-o perioadă de 200 de ani. Astfel, până în anii 1980, găile roșii au fost una dintre cele trei specii amenințate cu dispariția din Marea Britanie.

Așa s-a făcut că, în iulie 1990, treisprezece astfel de păsări tinere au fost aduse din Spania și eliberate în Dealurile Chiltern, sud-estul Angliei.

ADVERTISING

Acum, în zonă, numărul de găi roșii a ajuns la 10.000, din care 1.800 de perechi care se împerechează.

Gaia roșie este una dintre cele mai cunoscute păsări răpitoare din Marea Britanie. Este o pasăre de pradă, mare, cu aripi lungi și o coadă bifurcată, cunoscută pentru penajul roșiatic.

Pasărea obișnuia să se reproducă în cea mai mare parte a Marii Britanii, dar numărul acestora a scăzut pe măsură ce păsările au devenit o țintă pentru colecționarii de ouă.

Marea Britanie găzduiește acum aproape 10% din populația mondială de găi roșii.

ADVERTISING

Citește și:

Un studiu arată o asemănare clară între câine și porc în interacțiunea cu omul, dar și o deosebire majoră

Atâtea gânduri avem într-o zi! Și te mai întrebi de ce te doare capul

S-au descoperit probabil primele reprezentări ale oamenilor. Dar la ce serveau acestea?

Prima misiune spre Marte exclusiv chinezească se pregătește de start: Când începe numărătoarea inversă

S-a inventat testul care detectează infecția cu coronavirus în 20 de minute

A.D.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇