Specia care a pierdut aproape jumătate din habitat în numai 30 de ani. Previziunile sunt sumbre

Specia care a pierdut aproape jumătate din habitat în numai 30 de ani. Previziunile sunt sumbre
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dragonul de komodo, cea mai mare șopârlă din lume, este amenințat acum cu dispariția, de vină fiind nivelul apei care continuă să crească cu repeziciune, din cauza schimbărilor climatice, cauzate chiar de noi. Habitatul său se reduce rapid, iar previziunile sunt sumbre pentru următorii ani.

Prezent doar pe câteva insule indoneziene, dragonul de komodo trăiește la marginea pădurii sau în savană, aventurându-se rar la o altitudine mai mare de 700 de metri deasupra nivelului mării. Creșterea nivelului apei va afecta 30% din habitatul său în următorii 45 de ani, după cum se arată în cel mai recent raport al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).

ADVERTISING

Aceasta tocmai i-a schimbat statutul, din specie vulnerabilă în specie amenințată, arată IFL Science.

Actualizarea, anunțată la congresul mondial de conservare IUCN de la Marsilia, este prima pentru dragonul de komodo din ultimii 20 de ani, iar specialiștii spun că „sunt necesare acțiuni urgente de conservare pentru a evita riscul de dispariție” al speciei, una dintre cele mai enigmatice din lume.

Pe lângă faptul că nu se poate deplasa pe un teren mai înalt, habitatul dragonilor de komodo este afectat și de activitatea umană. Astfel, arealul lor de pe insula Flores, din sud-estul Indoneziei, s-a micșorat cu peste 40% între 1970 și 2000.

ADVERTISING

„Din cauza acțiunii umane, pădurea dispare treptat, iar savana este afectată de incendii și degradare”, a tras un semnal de alarmă Gerardo Garcia, specialist la Grădina Zoologică Chester.

Citește și 60% din speciile de pești ar putea dispărea. Rămân fără oxigen, din cauza căldurii

Europenii au descoperit dragonii de komodo doar la începutul secolului al XX-lea și au fost imediat fascinați de aceste creaturi. Cu o lungime de până la 3 metri și peste 150 de kilograme, aceste șopârle uriașe se hrănesc în principal cu animale care trăiesc în pădure, în special porci, căprioare, bivoli și lilieci. Când atacă, saliva lor veninoasă determină scăderea bruscă a tensiunii arteriale a prăzii, care ulterior intră în șoc, murind în final.

ADVERTISING

În ciuda fascinației imense pentru această specie, se cunosc relativ puține aspecte din viața și obiceiurile ei, pentru că este foarte retrasă.

Din 138.000 de specii de pe lista roșie actualizată a IUCN, peste 38.000 sunt amenințate cu dispariția.

Vezi și Balenele se întorc, în sfârșit, în regiunile polare, după 40 de ani de la interzicerea vânătorii comerciale


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇