Sfârșitul neașteptat al unei urmăriri. Cum a scăpat cu viață un pinguin vânat de mai multe balene ucigașe (Video)

Sfârșitul neașteptat al unei urmăriri. Cum a scăpat cu viață un pinguin vânat de mai multe balene ucigașe (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până și cei mai mari iubitori de documentare din natură au o strângere de inimă când văd interacțiunea dintre prădător și pradă. Sigur, și cele mai feroce animale au pui – iar unii sunt chiar drăgălași – dar parcă nu ai vrea să vezi cum un pinguin neajutorat e devorat.

Și, totuși, o barcă plină de turiști, aflată în strâmtoarea Gerlache, în Antarctica, a fost la un pas de a fi martoră la așa ceva.

Cu suflarea tăiată, toată lumea a urmărit cursa pe viață și pe moarte. Mai multe orci urmăreau un mic pinguin și devenise limpede pentru toată lumea că cel din urmă nu avea prea multe șanse.

ADVERTISING

Însă, nemaiștiind cum să scape, disperat, pinguinul a încercat o săritură în barcă. S-a lovit de perna de cauciuc a acesteia, ajungând din nou în apă și în vizorul balenelor ucigașe, după cum se poate vedea din înregistrarea făcută de unul dinte turiști, Matt Karsten.

Deși ar putea părea fără inimă, turiștii pot fi văzuți cum asistă nepuncioși, câțiva dintre ei filmând întreaga scenă. În realitate, însă, e spre binele lor și al animalelor să nu intervină în viața de zi cu zi din sălbăticie, amintește IFL Science.

ADVERTISING

Totuși, la încă o încercare a pinguinului, se vede cum unul dintre cei aflați în barcă întinde ușor brațul și îl ajută pe pinguin să ajungă în barcă, la adăpost.

O vreme, orcile s-au învârtit pe lângă barcă, dar în cele din urmă s-au lăsat păgubașe și au plecat.

Te-ar putea interesa și Rămășițele unui monstru marin cu o strategie unică de vânătoare au fost descoperite în Marcoc

Cât despre pinguin, acesta a rămas la adăpost o vreme, împreună cu noii lui prieteni, după care și-a văzut de drum, plonjând în apele reci.

ADVERTISING

Vezi și Un pui de focă cum se întâlnește o dată la 100.000 de nașteri (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇