Noi cercetări privind creierul arată că scrisul de mână ajută copiii să învețe mai mult și să-și amintească mai bine.
Un sondaj realizat în 19 țări din Uniunea Europeană arată că tinerii din Norvegia petrec cel mai mult timp online, asta în condițiile în care școlile tind să devină mai digitalizate peste tot.
Audrey van der Meer, profesor la Universitatea tehnică-științifică din Norvegia (NTNU), crede că ar trebui introduse reglementări, astfel încât cei mici să primească o pregătire minimă privind scrisul de mână.
Rezultate de la mai multe studii citate de MedicalXpress arată că atât copiii, cât și adulții învață mai mult și își amintesc mai bine atunci când scriu de mână. Un studiu recent certifică acest lucru, arătând că scrisul de mână provoacă creierul, într-un mod în care îl obligă să se dezvolte.
Citește și Iată cum creierul distruge neuronii morți. Video în premieră
„Atunci când scrii de mână lista de cumpărături sau notițele la un curs, pur și simplu, ții minte mai bine conținutul după aceea”, a explicat Van der Meer.
„Pixul și hârtia oferă creierului mai multe modalități de a produce amintiri. Scrisul de mână generează mai multă activitate în regiunile senzoriale-motorii din creier.
Multe simțuri sunt activate prin scrisul de mână, observarea literelor pe care le scrii și sunetele pe care le faci atunci când scrii de mână. Aceste experiențe senzoriale produc contactul dintre diferite părți ale creierului, astfel că acesta învață mai bine. Învățăm mai bine și ne amintim mai bine”, concluzionează Van der Meer.
Vezi și Zborul în spațiu modifică creierul