Oamenii de știință au ”obținut” maimuțe manipulate genetic să aibă un creier mai mare. Interesant este că au reușit asta prin introducerea unei singure gene.
Este vorba despre gena ARHGAP11B, obținută de la om, arată IFL Science. Aceasta a fost introdusă la fetuși în vârstă de 101 zile, cu 50 de zile înainte de momentul în care ar fi trebuit să vină pe lume, iar efectele au fost surprinzătoare. Practic, s-a arătat cum o singură genă ne-a diferențiat de animale.
După introducerea genei, fetușii au dezvoltat un neocortex foarte mare, așa cum în natură nu se întâlnește. Această parte din creier, care este foarte dezvoltată la om față de animale, este responsabilă pentru abilitățile noastre cognitive avansate, parte dintre acestea fiind raționamentul și limbajul.
Gena ARHGAP11B, poate cea mai importantă în evoluția noastră, a apărut la strămoșii noștri după ce ne-am desprins de cimpanzei, dar înainte de apariția oamenilor de Neanderthal sau a Denisovanilor.
Un studiu din 2016, realizat de aceiași oameni de știință de la Institutul Max Planck, a arătat că gena a evoluat dintr-o mutație ce a apărut acum 1,5 milioane de ani – 500.000 de ani.
Fetușii manipulați genetic au fost opriți din evoluție, pentru că oamenii de știință se tem că și comportamentu lor fi putut fi cu totul altul decât cel știut.