O piramidă care nu seamănă cu nimic găsit anterior a fost descoperită în Kazahstan

O piramidă care nu seamănă cu nimic găsit anterior a fost descoperită în Kazahstan

O piramidă veche de 3.800 de ani, care nu seamănă cu nimic descoperit anterior, a fost găsită pe teritoriul Kazahstanului, au anunțat arheologii din această țară.

Este prima piramidă haxagonală găsită până acum. De fapt, i-a fost atribuit impropriu numele de piramidă, dar pentru că arheologii din această țară au numit-o așa, formula a fost acceptată, scrie Live Science.

Structura construită în trepte (după modelul celor mai vechi piramide cunoscute), cu o înălțime de trei metri, avea rol funerar și este dotată cu megaliți cu greutatea de circa o tonă, plasați în fiecare dintre colțuri.

ADVERTISING

Pe pereții construcției din Epoca Bronzului apar petroglife zoomorfe care ilustrează cai sau cămile. De altfel, oase de cal au fost descoperite și în apropierea sitului, ceea ce poate trăda un cult al acestui animal într-o zonă și într-o perioadă renumită pentru populațiile care foloseau intens astfel de animale.

Chiar dacă monumentele din zonă sunt cercetate de arheologi încă din 2014, în cazul de față săpăturile sunt încă la început, așa că există încă multe necunoscute. Nu se știe dacă există oseminte umane sau ce posibile comori poate ascunde neobișnuita piramidă hexagonală, unică în lume. Până acum, au fost scoase la lumină doar bucăți de ceramică, un cercel de aur și alte câteva bijuterii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇