Descoperire importantă: crocodili care au trăit pe teritoriul României

Descoperire importantă: crocodili care au trăit pe teritoriul României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fosilele unui grup de crocodili despre care nu se ştia că a trăit pe teritoriul României au fost descoperite de o echipă de cercetători într-o colecție aflată de mai bine de un secol într-un muzeu.

Gavialii sunt animalele cu pricina, iar materialul fosil studiat provine din colecția paleontologică a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu fiind colectat cu mai bine de 100 de ani în urmă din apropierea localității Turnu Roșu (cunoscută și sub denumirea de Porcești).

Echipa de cercetări care a făcut această descoperire este formată din cercet. dr. Márton Venczel, Prof. dr. Vlad Codrea și dr. Nicolae Trif de la Muzeul Țării Crișurilor, Universitatea Babeș Bolyai, respectiv Muzeul Brukenthal.

ADVERTISING

„Deși resturi de crocodili fosili mai sunt cunoscute din România, este pentru prima dată când acest grup al crocodililor, gavialii, este identificat în țara noastră. Cu toate că în prezent cele două specii actuale de gavialii sunt amenințați cu dispariția, de-a lungul timpului au fost un grup de succes ce a supraviețuit timp de multe milioane de ani în zonele calde și umede ale lumii și având o dietă specializată în consumul de pești”, se arată într-un comunicat al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.

Dinti_1
Foto: brukenthalmuseum.ro

Cu toate că existența acestor dinți în colecție erau cunoscută, fiind inițial identificați generic drept „crocodili”, iată că a fost nevoie de mai bine de 100 de ani și un colectiv de specialiști pentru identificarea lor la nivel de subgrup.

ADVERTISING

Drept urmare, Muzeul de Istorie Naturală intenționează reluarea, după foarte multe decenii, a cercetărilor de teren în zona Turnu Roșu având intenția de a colecta material adițional pentru a determina locul de proveniență a fosilelor și a rafina informațiile privind vârsta acestora precum și contextul ecologic în care trăiau gavialii.

De asemenea, pe 10 ianuarie 2023, dinții de gavial vor fi prezentați într-un spațiu expozițional special amenajat în cadrul Muzeului de Istorie Naturală, pe strada Cetății nr 1 din Sibiu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇