Noua Zeelandă: O femeie a fost condamnată, după ce a fost prinsă cu 1.000 de cactuși ascunși pe corp

Noua Zeelandă: O femeie a fost condamnată, după ce a fost prinsă cu 1.000 de cactuși ascunși pe corp
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie a încercat să introducă ilegal, în Noua Zeelandă, mai multe plante pe cale de dispariție. Faptele au avut loc în urmă cu doi ani, dar abia acum a fost condamnată.

Femeia, Wenqing Li, în vârstă de 38 de ani, a încercat să introducă ilegal plante rare din China în Auckland de două ori!

Prima oară, în martie 2019, femeia a ajuns în NZ cu avionul și a reușit să păcălească securitatea aeroportuară lipindu-și plantele de corp, scrie United Press International (UPI).

Atunci, ea a ascuns 947 de plante în dresuri pe care și le-a legat de corp. Când a ajuns pe aeroport, ea a atras atenția câinilor Poliției și a fugit în baie, unde a încercat să arunce plantele.

plante
Foto: Ministry for Primary Industries

Valoarea acestora se ridica la 7.200 de dolari. Din fericire, autoritățile au reușit să recupereze multe dintre ele.

ADVERTISING

Apoi, în aprilie 2019, ar mai fi încercat să introducă în această țară, tot din China, 142 de semințe ascunse în carcase de iPad, dar și și peste 200 de ornamente de grădină și ghivece, care la rândul lor conțineau bucăți de tulpină de ferigă.

În total, este vorba despre peste 1.000 de plante suculente și cactuși pe cale de dispariție.

Acum, Li a fost condamnată la 100 de ore de muncă în folosul comunității și 12 luni de ”supraveghere intensă”.

plante-3
Foto: Ministry for Primary Industries
plante-4
Foto: Ministry for Primary Industries

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇