Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că megaracheta Starship va decola spre Marte la sfârșitul anului 2026, având la bord robotul umanoid Optimus, și a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu.
„Starship pleacă spre Marte la finalul anului viitor, transportându-l pe Optimus. Dacă aceste aterizări merg bine, atunci aterizările umane ar putea începe încă din 2029, deși 2031 este mai probabil”, a declarat pe rețeaua sa socială X multimiliardarul fondator al SpaceX, un apropiat al președintelui american Donald Trump.
Cu o înălțime de 123 de metri, de mărimea unui imobil cu circa 40 de etaje, Starship este cea mai mare și mai puternică rachetă din lume și este construită pentru a ajunge pe Lună și pe Marte.
NASA așteaptă, de asemenea, o versiune modificată a rachetei pentru programul său Artemis, care își propune să readucă astronauți pe Lună în acest deceniu.
Dar, înainte de a putea efectua aceste misiuni, SpaceX trebuie să demonstreze că megaracheta este fiabilă, sigură pentru echipaj și capabilă de realimentare complexă în orbită - esențială pentru misiunile în spațiul îndepărtat.
Însă compania lui Elon Musk a suferit un nou eșec pe 7 martie, în timpul ultimului zbor de testare. La fel ca în timpul testului anterior din ianuarie, uriașa navă Starship a explodat la altitudine, generând o ploaie de resturi incandescente deasupra Mării Caraibilor, care a perturbat pentru scurt timp traficul aerian.
Primul etaj, propulsorul, a reușit totuși să revină și să aterizeze printr-o manevră spectaculoasă pe care doar SpaceX o stăpânește, fiind imobilizat cu ajutorul unor brațe mecanice instalate pe turnul de lansare.