Păsările, cel puțin nu femelele, nu înșală pentru că penajul vreunui mascul e mai strălucitor sau mai frumos colorat decât al partenerului. Un studiu recent a scos la iveală că alta e motivația din spatele unui astfel de comportament.
Oamenii de știință au studiat muscarul negru (Ficedula hypoleuca), diferitele experimente scoțând la iveală faptul că acest comportament al femelelor e parte dintr-o strategie.
Deși unii oameni de știință sunt de părere că este normal și natural pentru masculi să încerce să aibă cât mai mulți urmași, bineînțeles cu mame diferite, în timp ce femelele trebuie să fie cele care aleg cel mai bun tată, realitatea e că, în cazul acestei specii (și studiile au arătat că nu este singurul caz), în spatele comportamentului păsărilor, și chiar al trădării, sunt strategii foarte complexe.
În cazul speciei amintite, ambii parteneri se ocupă de creșterea puilor. Însă testele ADN au arătat că nu întotdeauna masculul este tatăl biologic al puilor.
Oamenii de știință au descoperit că femelele se dovedesc adesea ”galante” cu masculi străini, din vecinătate, pentru a asigura supraviețuirea puilor. În caz de pericol, adesea părinții nu sunt suficienți pentru a apăra puii de prădători. Dar atunci când un mascul din vecini, chiar cu propriul cuib, a cunoscut îndeaproape femela (în sensul împerecherii cu aceasta), șansele sunt mai mari să le sară în ajutor, gândind că ar putea să-și apere chiar propriii pui, arată IFL Science.
Nu se întâmplă la fel dacă femela a respins ”curtea” făcută de masculii vecini, caz în care niciunul nu îi va sări în ajutor, au arătat experimentele puse la cale de cercetători și rezumate într-un raport publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences.
Și în cazul pițigoiului albastru lucrurile stau la fel și observațiile arată că, în cuiburile femelelor care au înșelat, puii au mai multe șanse să ajungă la maturitate (și nu să fie mâncați de prădători).