Lupii care pot fi împuşcaţi cu bile de vopsea pentru că s-au domesticit (Video)

Lupii care pot fi împuşcaţi cu bile de vopsea pentru că s-au domesticit (Video)

Lupii din unele părţi ale Olandei pot fi împuşcaţi cu bile de vopsea pentru că s-au domesticit.

Există îngrijorări că lupii nu se tem de oameni şi ar putea deveni un pericol, scrie BBC.

Decizia autorităţilor din provincia Arnhem vine după ce un videoclip postat pe reţelele de socializare arată un lup care se plimbă pe lângă o familie în parcul naţional Hoge Veluwe din regiune.

Au fost alese bile de vopsea astfel încât rangerii să poată vedea care lupi au fost loviţi.

ADVERTISING

Un purtător de cuvânt al provinciei a declarat că unul dintre lupi în special părea să caute oameni.

Organizaţia de mediu Faunabescherming a acuzat oficialii parcului că hrănesc lupii, deoarece, dacă devin prea îmblânziţi, pot fi clasificaţi drept "animale cu probleme" şi sacrificaţi.

Proprietarul parcului neagă acuzaţia, dar a declarat anterior că lupii nu au loc în Olanda.

Potrivit unui raport publicat în iunie, în ţară trăiesc în jur de 20 de lupi adulţi.

Anunţul guvernului local nu înseamnă că oricine are un pistol de paintball poate începe să tragă în lupi. Deocamdată nu a fost anunţată o dată pentru punerea în aplicare a măsurii şi va fi executată de persoane autorizate în acest sens.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇