Inteligența artificială a obținut un punctaj mai mare la teste decât medicii. Inclusiv când vine vorba despre empatie!

Inteligența artificială a obținut un punctaj mai mare la teste decât medicii. Inclusiv când vine vorba despre empatie!

Un studiu inedit, realizat recent în SUA, a arătat că inteligența artificială a depășit oamenii într-un domeniu la care nu mulți se așteptau.

Concret, autorii studiului, cercetători de la Universitatea din California, au creat un set de 195 de întrebări (lăsate de pacienți pentru medici pe forumul Reddit), întrebări la care atât medicii, cât și inteligența artificială au trebuit să răspundă.

Răspunsurile au fost analizate apoi de o echipă de specialiști, fără ca aceștia să știe dacă aveau în mână răspunsul unui om sau pe cel oferit de AI, scrie USA Today.

ADVERTISING

Rezultatul final a arătat că 78,6% dintre răspunsurile considerate ca fiind cele mai bune au venit de la AI, acestea oferind o cantitate mult mai mare de informații, după cum se arată într-un raport publicat de revista JAMA Internal Medicine.

În general, textele scrise de ChatGPT au fost de circa patru ori mai ample decât cele ale oamenilor. Ce a frapat însă și mai tare a fost faptul că răspunsurile AI au arătat mult mai multă empatie cu pacienții decât cele ale medicilor.

Se pune întrebarea: ar putea inteligența artificială să înlocuiască și medicii, pentru că unele profesii deja pierd teren? În niciun caz, cred autorii studiului. Soluția, pentru cele mai bune rezultate, ar fi una de mijloc. Adică, AI ar putea prelua unele dintre sarcinile medicilor, cum ar fi răspunsurile către pacienți, însă acestea ar trebui întotdeauna verificate și modificate acolo unde este cazul de către un medic real.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇