Femeile pot ști care e atitudinea bărbaților față de sexul ocazional doar privindu-i

Femeile pot ști care e atitudinea bărbaților față de sexul ocazional doar privindu-i
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Femeile știu dintr-o singură privire ce gândesc bărbații din fața lor vizavi de sexul ocazional. Structura feței vorbește de la sine, arată un studiu recent. Nu același lucru se poate spune însă și despre bărbați.

După cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Evolution and Human Behavior, citat de IFL Science, femeile sunt în stare să spună cum mare acuratețe care sunt bărbații care nu s-ar da în lături de la o partidă de sex ocazional cu o necunoscută.

În cadrul studiului, 123 de tineri de ambele sexe au fost fotografiați și întrebați dacă ar fi deschiși la astfel de aventuri. Alți 65 de voluntari au privit pozele, fără să știe cum răspunseseră subiecții, fiind nevoiți să ghicească. Femeile i-au identificat imediat pe bărbații deschiși la așa ceva, în timp ce bărbații au fost foarte departe de astfel de performanțe.

ADVERTISING

Vezi și Între somn și sex există o legătură foarte strânsă. Mai ales în cazul femeilor

”Ne-a surprins asta”, a recunoscut Ian D. Stephen, autorul studiului, profesor de psihologie la Macquarie University. ”Această abilitate de a face astfel de judecăți ar fi de mare folos bărbaților care încearcă să afle cine (dintre femei – n. red.) ar fi interesată de relații pe termen scurt, fără angajamente, și cine ar fi interesată de relații pe termen lung, mai serioase”, a mai spus el.

Din studiu a reieșit că bărbații deschiși spre relații ocazionale au fețele mai lungi, fruntea mai înaltă, nasul mai lung, ochi mai mari.

ADVERTISING

Se pare că aceste trăsături sunt date de testosteron, cred oamenii de știință implicați în studiu.

Citește și Un nivel mai mare de testosteron vine la pachet cu risc crescut de melanom, în cazul bărbaților. Și la femei aduce riscuri


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇