Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu recent realizat pe șoareci. De la ședințe de serviciu până la prime întâlniri, capacitatea de a ne adapta comportamentul este esențială pentru reușită. În anumite situații, aceasta chiar poate face diferența dintre viață și moarte. Dar cum reușim să ne schimbăm comportamentul atunci când contextul se modifică?
Într-un nou studiu, neurocercetătorii de la Institutul de Știință și Tehnologie din Okinawa (OIST), din Japonia, descriu baza neuronală a flexibilității comportamentale la șoareci, oferind indicii care ar putea ajuta la înțelegerea unor afecțiuni precum dependența, tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) sau boala Parkinson.
„Mecanismele cerebrale din spatele schimbării comportamentului au rămas greu de explicat, deoarece adaptarea la o situație este extrem de complexă din punct de vedere neurologic. Ea necesită activitate interconectată între mai multe regiuni ale creierului”, explică profesorul Jeffery Wickens, coautor al studiului și șeful Unității de Cercetare în Neurobiologie de la OIST, conform Medical Xpress.
„Cercetările anterioare au sugerat că interneuronii colinergici, celule cerebrale care eliberează neurotransmițătorul acetilcolină, au un rol important în flexibilitatea comportamentală. În acest studiu, am reușit să folosim tehnici avansate de imagistică pentru a observa eliberarea neurotransmițătorilor în timp real și să analizăm mecanismele fundamentale ale adaptării comportamentului”, a adăugat Wickens.
În cadrul experimentelor, cercetătorii au antrenat șoareci într-un labirint virtual, învățându-i traseul corect pentru a primi o recompensă. Ulterior, traseul a fost schimbat, iar șoarecii nu au mai primit recompensa așteptată. Efectele acestei schimbări au fost analizate amănunțit.
„La nivel neuronal, am observat o creștere semnificativă a eliberării de acetilcolină în anumite zone ale creierului. La nivel comportamental, am văzut mai mulți șoareci manifestând așa-numitul comportament pierdere-schimbare, adică modificarea alegerilor după ce nu au primit recompensa.
Cu cât creșterea nivelului de acetilcolină era mai mare, cu atât șoarecii erau mai predispuși să își schimbe alegerile viitoare. Rezultatele noastre arată rolul esențial al acetilcolinei în ruperea obiceiurilor și în facilitarea luării unor decizii noi”, declară dr. Gideon Sarpong, autor principal al studiului.
Pentru a confirma concluziile, cercetătorii au inhibat producția de acetilcolină, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a comportamentului de tip „pierdere-schimbare”, demonstrând importanța acestui neurotransmițător în adaptarea comportamentală.
Interesant este că, deși majoritatea interneuronilor colinergici au produs mai multă acetilcolină, unele regiuni mici nu au prezentat modificări sau au arătat chiar o scădere. Cercetătorii sugerează că acest lucru ar putea permite păstrarea informațiilor despre traseele anterioare corecte, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Communications.
„Acest lucru indică faptul că șoarecii nu uită neapărat drumul vechi către recompensă, ci îl păstrează în memorie, în cazul în care situația se schimbă din nou”, explică dr. Sarpong.
Un nou mod de a privi dependențele
Deși studiul reprezintă un pas important în înțelegerea flexibilității comportamentale, autorii subliniază că este doar o piesă dintr-un sistem mult mai complex, care implică numeroase regiuni cerebrale, tipuri de celule și neurotransmițători.
„Este însă o piesă esențială, deoarece activitatea striatului, unde se află acești interneuroni colinergici, este un element central al acestui sistem”, explică profesorul Wickens.
Pe lângă importanța teoretică, cercetătorii speră ca aceste descoperiri să aibă aplicații medicale. „Nivelurile de acetilcolină sunt frecvent modificate în tratamentele pentru tulburări neuropsihiatrice, precum boala Parkinson sau schizofrenia, așa că înțelegerea rolului acestui neurotransmițător este esențială.
În special în afecțiuni precum dependența și tulburarea obsesiv-compulsivă, există dificultăți în a renunța la obiceiuri și a schimba comportamente. Înțelegerea mecanismelor flexibilității comportamentale ar putea, într-o zi, contribui la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente”, mai spune Wickens.