De ce anul acesta bradul de Crăciun din fața Centrului Rockefeller va fi și mai important decât de obicei. A rezistat trei zile, fără mâncare sau apă!

De ce anul acesta bradul de Crăciun din fața Centrului Rockefeller va fi și mai important decât de obicei. A rezistat trei zile, fără mâncare sau apă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bradul de Crăciun din fața Centrului Rockefeller din New York este un eveniment în sine. Este ales cu mare grijă și împodobit la fel, o întreagă națiune și nu numai admirându-l odată împodobit. Anul acesta va fi o atracție și mai mare, după ce s-a aflat că în el a fost găsită o bufniță.

Aceasta se afla în brad în momentul în care a fost tăiat, nefiind însă observată de nimeni. Pasărea a fost descoperită de muncitorii care se ocupau de transportul bradului uriaș din Oneonta (statul New York) către orașul New York, aflat la 270 de kilometri distanță, abia după ce bradul a ajuns la destinație, arată BBC.

ADVERTISING

"Este ca o poveste dintr-un film!", a declarat Ellen Kalish, directorul centrului Ravensbeard Wildlife, unde bufnița a fost adusă.

Pasărea, botezată pe loc Rockefeller, a ajuns la centrul de animale pentru îngrijiri, după ce nu a mâncat și nu a băut nimic pe durata călătoriei din Oneonta către New York, care a durat trei zile. "Este uimitor că nu a fost zdrobită", a spus Ellen Kalish.

Citește și A fost descoperită pasărea care este și mascul și femelă. Nu e hermafrodită, e pur și simplu împărțită în două!

ADVERTISING

Bufnița pare să fie în stare bună și veterinarii spun că își va reveni complet.

În ciuda dimensiunilor mici, Rockefeller este un exemplar adult, însă această specie de bufnițe pitice nu depășește 20 de centimetri înălțime.

Odată ce se va însănătoși, bufnița va fi eliberată în sălbăticie.

Vezi și Izolarea oamenilor în case a schimbat cântecul păsărilor. Masculii au început să cânte mai ”sexy” (Audio)

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇