Cum arată cea mai urâtă orhidee din lume

Cum arată cea mai urâtă orhidee din lume
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Orhideele au reputația unora dintre cele mai frumoase flori, dar clar sunt și excepții. O specie de orhidee care a fost botezată anul acesta și-a câștigat această reputație. Oamenii de știință chiar așa au calificat-o, ca fiind ”urâtă”.

Gastrodia agnicellus, una dintre cele 156 de plante și specii de fungi numite în 2020 de oamenii de știință a fost încoronată „cea mai urâtă orhidee din lume”, relatează Reuters.

Despre floarea recent descoperită, Live Science scrie că arată ca ”o râmă fără ochi”.

Citește și Își încep viața atât de adorabili și ajung să cântăreasca și 2 tone! Probabil cel mai ciudat pește din câți există

ADVERTISING

”Florile de 11 mm ale acestei orhidee sunt mici, maronii și destul de urâte”, au declarat reprezentanții Grădinilor Botanice Regale Kew, din Londra.

Orhideea depinde de ciuperci pentru a se hrăni și nu are frunze și niciun alt țesut fotosintetic.

De menționat e faptul că 2 din 5 plante abia descoperite sunt deja amenințate cu dispariția.

”Realitatea sumbră cu care ne confruntăm nu poate fi subestimată. Cu două din cinci plante amenințate cu dispariția, este o cursă contra timpului să găsim, să identificăm, să numim și să conservăm plantele înainte ca acestea să dispară”, a declarat Martin Cheek, cercetător șef la renumitele Grădini Kew.

ADVERTISING

Vezi și O specie de păianjen, considerată dispărută de acum zeci de ani, a fost redescoperită. De ce e specială


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇