Chiar și păsările colibri preferă puțin alcool. Ce-au descoperit oamenii de știință

Chiar și păsările colibri preferă puțin alcool. Ce-au descoperit oamenii de știință

Păsările colibri sunt atrase de apa cu zahăr care conține până la 1% alcool în volum, găsind-o la fel de atrăgătoare ca și pe cea simplă cu zahăr, au constatat oamenii de știință de la Universitatea Berkeley din California, SUA.

Aceștia au vrut să afle care este efectul alcoolului din nectar, sursa de hrană, asupra păsărilor, scrie Interesting Engineering.

Echipa de cercetare a încercat să determine cantitatea de alcool pe care păsările colibri o pot consuma zilnic și dacă sunt atrase sau nu de acesta. Cercetătorii au efectuat experimente folosind masculi de colibri Anna (Calypte anna), o specie ce poate fi găsită în Bay Area (o arie geografie din împrejurul orașului San Francisco), se arată într-un raport publicat de revista Royal Society Open Science.

ADVERTISING

Rezultatele au dezvăluit că păsările colibri sunt atrase de apa cu zahăr ce conține până la 1% alcool în volum, găsind-o la fel de atrăgătoare precum pe cea simplă cu zahăr. Totuși, ceea ce a fost mai interesant a fost faptul că păsările și-au redus consumul la jumătate atunci când conținutul de alcool a ajuns la 2%.

„Ele consumă aceeași cantitate totală de etanol, reducând doar volumul soluției ingerate de 2%. Așa că a fost foarte interesant. Acesta a fost un fel de efect de prag și ne-a sugerat că, indiferent de ceea ce există în lumea reală, probabil că nu depășește 1,5%”, a explicat Robert Dudley, profesorul de biologie integrativă de la Universitatea din California.

ADVERTISING

Contrar a ceea ce ar putea crede unii, păsările colibri nu se intoxică consumând nectarul îmbibat cu alcool. Cercetătorii au descoperit că păsările colibri metabolizează și ard rapid alcoolul și zaharurile, astfel încât nu apare niciun efect vizibil.

„Ele ard alcoolul și îl metabolizează atât de repede. La fel și cu zaharurile. Așa că, probabil, nu văd niciun efect real. Nu se îmbată” în adevăratul sens al cuvântului, a explicat omul de știință.

Această cercetare face parte dintr-un proiect mai amplu al lui Dudley și al colegilor săi de la UC Berkeley, care investighează rolul alcoolului în alimentația animalelor, în special în zonele tropicale, unde fructele și nectarul fermentează ușor.

ADVERTISING

”Păsările care se hrănesc cu nectar, nu doar mamiferele care se hrănesc cu nectar, nu doar animalele care mănâncă fructe, toate sunt potențial expuse la etanol, ca parte din hrana lor naturală”, a adăugat Dudley.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇