Aceasta este creatura care se poate împerechea de 19 de ori pe zi

Aceasta este creatura care se poate împerechea de 19 de ori pe zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O descoperire recentă i-a luat prin surprindere inclusiv pe oamenii de știință. E vorba despre o vietate marină care se poate ”împerechea” și de 19 ori pe zi.

Peştele medaka, căci despre el e vorba, a fost studiat în cadrul unor experimente la Universitatea Metropolitană din Osaka, Japonia, observându-se că, în primele trei ”împerecheri” (realitatea e că fertilizarea are loc extern) , masculii eliberează peste 50% din producția zilnică de spermă.

Dacă rata de fertilizare este aproape de 100% în primele împerecheri, aceasta scade semnificativ după a 10-a împerechere, existând cazuri în care nu s-a confirmat fertilizarea.

ADVERTISING

Femelele medaka pot produce ovule o dată pe zi și își eliberează toate ovulele în timpul unei singure împerecheri. Astfel, multe ovule sunt irosite dacă femelele se împerechează cu masculi care au eliberat deja cea mai mare parte din spermă sau pe toată, scrie Phys.org.

Deși ar putea părea bizar un astfel de studiu, în realitate înțelegerea strategiilor reproductive şi a alocării energiei în acest sens la animale are implicații pentru conservare şi programele de reproducere.

Se crede că acești pești au evoluat pentru a avea un astfel de comportament sexual, optimizându-și astfel strategiile de împerechere.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇