Victorioasă în Războiul de Independenţă (1919-1923), când în fruntea mişcării de renaştere naţională şi de constituire a unui stat-naţiune s-a impus ofiţerul Mustafa Kemal, Turcia a obţinut prin Tratatul de la Lausanne (24 iulie 1923) revizuirea clauzelor Tratatului de pace de la Sevres (10 august 1920), căpătând configuraţia teritorială actuală.
La 30 octombrie 1918, a fost semnat Armistiţiul de la Mudros, care a încheiat luptele din Orientul Mijlociu, dintre Imperiul Otoman şi Aliaţi. Armata otomană a fost demobilizată, iar porturile, căile ferate şi diferite alte puncte strategice au fost puse la dispoziţie aliaţilor. Armistiţiul a fost urmat de ocuparea Constantinopolului şi, mai apoi, de împărţirea Imperiului Otoman, între Marea Britanie, Franţa, Grecia şi Rusia.
Ocupaţia a avut două etape: faza iniţială, în conformitate cu armistiţiul din 1918, care a făcut loc, în 1920, unui alt aranjament în temeiul Tratatului de la Sevres. Semnarea tratatului, după aproape cincisprezece luni de negocieri, a însemnat sfârşitul Imperiului Otoman şi a obligat Turcia să renunţe la drepturile sale asupra posesiunilor din nordul Africii şi din Peninsula Arabică, a stabilit noi graniţe pentru statul turc, a oferit cadrul necesar formării statului independent Armenia, a propus crearea unui stat care să includă mare parte a kurzilor sub denumirea de Kurdistan, a reglementat, de asemenea, cuantumul despăgubirilor de război.
Tratatul nu a fost ratificat, pe plan intern fiind declanşată lupta politică de renaştere naţională în jurul liderului Mustafa Kemal. Au fost demarate demersuri pentru stabilirea unor noi negocieri privind un nou acord cu puterile europene.
Sursa foto: bbc.com
Mustafa Kemal a ajuns la Samsun, la 19 mai 1919, ca inspector general al Armatei a 9-a. La 22 iunie 1919, el a emis circulara "Amasya", declarând că determinarea şi decizia poporului vor restabili independenţa naţiunii şi a cerut întrunirea Congresului la Erzurum şi Sivas.
Între 23 iulie şi 7 august 1919, delegaţii din toată ţara s-au adunat la Erzurum şi, apoi, între 4 şi 11 septembrie 1919 la Sivas, determinând calea de urmat pentru a obţine independenţa naţiunii, se arată pe site-ul Ministerului Culturii şi Turismului al Republicii Turcia.
La 27 decembrie 1919, Mustafa Kemal a fost primit la Ankara, cu mare entuziasm, oraşul fiind ales drept comandament al tuturor deciziilor şi operaţiunilor strategice din timpul Războiului de Independenţă. Tot aici au fost înfiinţate instituţiile de bază ale Republicii.
Gazi - Luptătorul Învingător
Principalele etape ale Războiului de Independenţă, sub conducerea lui Mustafa Kemal, au fost: eliberarea Sarikamis (20 sept.1920), Kars (30 oct.1920) şi Gümrü (7 nov. 1920); apărarea oraşelor Cukurova, Gaziantep, Sanliurfa şi Kahramanmaraş (1919-1920); victorii în bătăliile de la Inönü (6-10 ian. 1920; 23 mart.-1 apr. 1920) şi în bătălia de la Sakarya (23 aug.-13 sept. 1921); Marea Ofensivă - Bătălia de la Dumlupinar şi Marea Victorie (26 aug.-9 sept. 1922).
După victoria de la Sakarya, Marea Adunare Naţională l-a promovat pe Mustafa Kemal la gradul de feldmareşal şi i-a acordat titlul de "Gazi- Luptătorul Învingător".
La 23 aprilie 1920, deschiderea Marii Adunări Naţionale la Ankara anunţa fondarea Republicii Turce. Mustafa Kemal a fost ales de două ori preşedinte al Adunării Naţionale, la 24 aprilie 1920 şi la 13 august 1923, funcţie ce era egală, în acel moment, cu cea a şefului statului şi guvernului împreună.
Administrarea cu succes a tuturor problemelor de către Marea Adunare Naţională în timpul Războiului de Independenţă a asigurat întemeierea noului stat turc. Califatul şi Sultanatul (monarhia) s-au separat, Sultanatul fiind desfiinţat la 1 noiembrie 1922. Prin urmare, legăturile administrative cu Imperiul Otoman au fost rupte.
Turcia a devenit republică, Mustafa Kemal - primul președinte
La 29 octombrie 1923, Marea Adunare Naţională a proclamat Republica Turcia şi l-a ales pe Mustafa Kemal, drept primul preşedinte al ţării. Ankara devenise, la 13 octombrie 1923, noua capitală a ţării. La 30 octombrie 1923, Ismet Inönü a format primul guvern al Republicii.
O nouă constituţie a fost adoptată la 10 aprilie 1924, de către Marea Adunare Naţională a Republicii Turcia, înlocuind-o pe cea a Imperiului Otoman. Potrivit Constituţiei, alegerile prezidenţiale aveau loc la fiecare patru ani. Mustafa Kemal a fost reales preşedinte al Republicii în 1927, 1931 şi 1935.
Preşedintele Mustafa Kemal Atatürk (1923-1938) a început aplicarea unui amplu program de reforme ce a vizat modernizarea vieţii economice, sociale şi politice. Ca reforme politice, amintim desfiinţarea Sultanatului (1 nov. 1922), declararea Republicii (29 oct. 1923) şi abolirea Califatului (3 mart. 1924).
În ceea ce priveşte reformele sociale, acestea au vizat femeile, prin acordarea de drepturi egale cu bărbaţii (1926-1934) şi prin ceea ce s-a numit "Revoluţia articolelor pentru acoperirea capului şi a ţinutei" (25 nov. 1925); închiderea lojelor şi altarelor dervişilor (30 nov. 1925); Legea numelui de familie (21 iun. 1934); eliminarea poreclelor, a titlurilor de evlavie şi regale (26 nov. 1934); adoptarea calendarului internaţional şi a timpului orar (1925-1931).
Între reformele juridice s-au aflat abrogarea dreptului canonic (1924-1937), instaurarea noului Cod civil şi a altor legi potrivite noii ordinii seculare (1924-1937).
La nivel educaţional şi cultural au fost realizate reformele privind integrarea educaţiei (3 mart. 1924), adoptarea noului alfabet turc (1 nov. 1928), înfiinţarea societăţilor istorice şi de limbă turcă (1931-1932), organizarea învăţământului universitar (31 mai 1933).
Reformele economice au vizat: desfiinţarea vechilor legi fiscale; încurajarea fermierilor; înfiinţarea de ferme model; legislaţia de încurajare a Legii Industriei şi înfiinţarea Societăţilor Industriale; implementarea primului şi celui de-al doilea Plan de Dezvoltare (1933-1937); construirea de noi autostrăzi.
În conformitate cu noua lege a numelui de familie, Marea Adunare Naţională i-a acordat lui Mustafa Kemal numele de familie "Atatürk" la 24 noiembrie 1934.