Câți bani vor primi gălățenii afectați de drona care a lovit blocul. Guvernul a aprobat despăgubirile

Câți bani vor primi gălățenii afectați de drona care a lovit blocul. Guvernul a aprobat despăgubirile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Familiile și persoanele ale căror locuințe au fost avariate în urma exploziei dronei rusești care a lovit un bloc din Galați vor primi ajutoare de urgență de până la 30.000 de lei.

Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care alocă un milion de lei pentru sprijinirea celor afectați de incidentul produs în noaptea de 29 mai.

Decizia vine după ce o dronă a căzut peste un bloc de locuințe, provocând distrugerea completă a unui apartament și rănirea unei femei de 53 de ani și a fiului ei de 14 ani. În urma incidentului, peste 70 de locatari au fost evacuați de urgență.

ADVERTISING

Despăgubiri în funcție de amploarea pagubelor

Potrivit deciziei Guvernului, sprijinul financiar acordat variază în funcție de gradul de afectare a locuințelor:

  • 30.000 de lei pentru locuințele afectate integral
  • 25.000 de lei pentru locuințele afectate în proporție de peste 75%, dar nedistruse complet
  • 15.000 de lei pentru locuințele afectate în proporție mai mică de 75%

În plus, fiecare persoană evacuată va primi câte 1.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor urgente și a nevoilor de bază până la revenirea în locuință.

ADVERTISING

Guvernul a precizat că, dacă o locuință încadrată inițial la categoria „avariată” va fi ulterior declarată distrusă complet, proprietarii vor primi diferența până la suma maximă de 30.000 de lei.

Fără cereri și anchete sociale

Ajutoarele vor fi acordate indiferent de veniturile beneficiarilor și fără depunerea unor cereri sau efectuarea de anchete sociale.

Sumele vor fi stabilite pe baza evaluărilor realizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Galați, împreună cu autoritățile locale și structurile pentru situații de urgență.

ADVERTISING

Autoritățile au început deja evaluarea pagubelor produse de explozie, pentru a stabili necesarul de reconstrucție și măsurile de sprijin pe termen mai lung. Persoanele rămase fără locuințe sunt cazate temporar în spații puse la dispoziție de Primăria Galați.

Incidentul de la Galați a readus în atenție vulnerabilitățile generate de războiul din Ucraina. Potrivit specialiștilor din domeniul asigurărilor, pagubele produse de căderea unei drone implicate într-un conflict militar nu sunt acoperite de polița obligatorie de locuință, iar în multe cazuri nici asigurările facultative nu oferă protecție clară pentru astfel de situații.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google