WhatsApp are o funcție nouă, pentru a combate informațiile false

WhatsApp are o funcție nouă, pentru a combate informațiile false
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

WhatsApp testează o nouă facilitate care, speră şefii serviciului deţinut de Facebook, va edifica utilizatorii cu privire la ştirile false care se răspândesc rapid.

Începând de astăzi, o parte din utilizatorii WhatsApp va observa o lupă alături de unele mesajele primite. Această lupă va fi afişată atunci când algoritmii companiei au depistat un mesaj care se răspândeşte rapid.

Apăsând butonul respectiv, se va realiza o căutare pe Internet după cuvintele cheie din mesajul primit. Ideea este de a facilita o căutare rapidă care să edifice utilizatorul cu privire la veridicitatea informaţiei.

ADVERTISING

Cei de la Facebook au o misiune dificilă în a bloca informaţiile false transmise pe WhatsApp. Din cauza criptării mesajelor, compania nu poate vedea conţinutul acestora. Poate în schimb să vadă cât de rapid şi de mult se răspândesc anumite mesaje.

Acest indicator, gradul de răspândire, este folosit în acest caz. Lupa pentru căutare va fi afişată utilizatorilor pentru mesajele care ajung la un număr mare de oameni şi îi pot manipula pe aceştia cu informaţii false.

116102205_1686417468193511_1599943398884948642_n-1
Foto: WhatsApp

Facebook vrea ca oamenii să fie mai vigilenți

Facebook speră că oamenii vor deveni astfel mai vigilenţi cu privire la informaţiile pe care le primesc pe WhatsApp şi nici nu vor mai contribui la răspândirea mesajelor din momentul în care se conving că o ştire este falsă.

ADVERTISING

Asta presupunând că utilizatorilor le pasă suficient de mult dacă o informaţie primită este adevărată sau nu, încât să caute online, chiar şi doar printr-o simplă apăsare a unui buton.

Noua facilitate va fi disponibilă începând de astăzi pe Android, iOS şi versiunea web de WhatsApp în Brazilia, Italia, Irlanda, Mexic, Spania, Marea Britanie şi Statele Unite.

Notabilă este lipsa Indiei din această listă, ţară care ar fi trebuit să reprezinte o prioritate, date fiind numeroasele cazuri grave, care s-au soldat inclusiv cu morţi, din cauza informaţiilor false răspândite pe WhatsApp.

ADVERTISING

Nu se ştie deocamdată când va fi extinsă la nivel global această facilitate.

Vezi și:

WhatsApp lansează mai multe funcţii noi. Vom putea adăuga contacte noi prin scanarea codurilor QR

Hackerii sunt tot mai activi în era ”work from home”. Cum te ferești de înșelătorii

Platforma dezvoltată de români care te ajută să faci bani din serviciile online


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇