Un expert în securitate ne spune de ce e indicat să dezinstalăm aplicațiile de pe telefon pe care nu le mai folosim: ”E un risc major”

Un expert în securitate ne spune de ce e indicat să dezinstalăm aplicațiile de pe telefon pe care nu le mai folosim: ”E un risc major”

Deși e indicat să dezinstalăm aplicațiile pe care nu le mai folosim de pe telefon, cei mai mulți dintre noi nu o facem. Iar acest lucru ascunde un pericol de care trebuie să ne ferim – sau măcar să fim conștienți de el.

Un studiu realizat de experții în dezvoltare de software de la Simform arată că, în general, utilizatorii folosesc cu regularitate mai puțin de jumătate dintre aplicațiile pe care le au instalate pe smartphone.

Acest lucru e valabil la aproape toate categoriile de vârstă, cu excepția celor foarte tineri:

App-used-and-app-installed
Sursă: Studiu Simform

Chiar dacă studiul a fost realizat în rândul a 3.756 de utilizatori de smartphone-uri din SUA, el arată un tipar de comportament care cu siguranță se regăsește și la mulți dintre utilizatorii din țara noastră.

ADVERTISING

Personal, din 130 de aplicații pe care le am pe telefon, folosesc cu regularitate doar 35 dintre ele - la acestea se adaugă încă vreo 10 pe care le utilizez ocazional.

Deși poate nu ne gândim că ar fi cazul să facem curățenie, această aglomerație nu ne ajută deloc. Pe lângă faptul că „mănâncă” degeaba memoria internă a telefonului, mai există un aspect important la care trebuie să ne gândim: chiar dacă nu le folosim, aplicațiile pot culege în continuare informații despre activitatea noastră.

ADVERTISING

În funcție de scopul aplicației, este posibil ca unele să continue să adune date, chiar dacă nu au mai fost deschise de luni de zile. Câteodată, aceste comportamente sunt implementate special de către programatori, însă uneori pot fi și rezultatul unei erori.

Chiar anul acesta, Facebook a reparat o problemă cu platforma sa pentru dezvoltatori care lăsa aplicațiile să continue să adune date mult după ce nu mai erau folosite. În general, datele colectate sunt preluate în funcție de permisiunile oferite, dar de cele mai multe ori includ detalii despre telefon, despre operatori de telefonie mobilă, câteodată localizarea telefonului.

ADVERTISING

Ștergerea aplicațiilor pe care nu le mai folosim din telefon este o politică bună, în general. Dacă nu dorim ștergerea lor, este indicat să folosim mereu cele mai noi versiuni. De multe ori, dezvoltatorii repară probleme de securitate și utilizatorii nu pot beneficia decât dacă aplicațiile au ultimele actualizări”, explică Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la Bitdefender, pentru SpotMedia.ro.

De ce să le ștergem? Pentru că aplicațiile de pe telefoane mobile funcționează în enclave de securitate, ceea ce înseamnă că atunci când le ștergem, odată cu ele dispar datele colectate, preferințe și setări - dar doar cele care sunt stocate local.

„În cazul unor aplicații care folosesc conturi de utilizatori stocate pe server, aceste vor rămâne acolo, împreună cu toate datele care au fost colectate până atunci. Singura modalitate de a șterge și acele date este de a șterge contul respectiv”, punctează specialistul. Asta înseamnă că dacă vrei să nu mai folosești Instagram, de exemplu, mai întâi trebuie să-ți ștergi contul și abia apoi aplicația.

Pe de alta parte, Silviu Stahie ne recomandă să fim atenți de unde instalăm aplicațiile: „Principalul vector de infectare cu amenințări informatice la telefoane și tablete este instalarea de aplicații din surse terțe, din magazine neoficiale sau chiar direct. Ocolirea magazinului oficial – precum App Store sau Google Play - atrage un risc în plus utilizatorilor pentru că aplicațiile astfel distribuite pot fi modificate pentru a aduna date personale sau chiar pentru a produce pagube. Recomandarea fermă este să evităm să folosim aplicații provenite din surse necunoscute și să folosim mereu o soluție de securitate pe telefon sau tabletă”, mai subliniază acesta.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇