Prospectul de listare a Anthropic conține peste 90 de pagini cu factorii de risc - Un incident catastrofal provocat de propriul AI ar genera pagube greu de acoperit de asigurători

Prospectul de listare a Anthropic conține peste 90 de pagini cu factorii de risc - Un incident catastrofal provocat de propriul AI ar genera pagube greu de acoperit de asigurători
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Listarea Anthropic, sub simbolul „ANT”, va testa din nou interesul investitorilor pentru acțiunile din domeniul AI, pe fondul volatilității pieței care le-a tăiat oarecum elanul. Documentele de listare la bursă ale producătorului Claude evidențiază performanțele tehnologiei Anthropic, dar și riscurile implicite.

Goldman Sachs şi Morgan Stanley vor coordona listarea, alături de alte 20 de instituţii financiare participante la subscriere. Morgan Stanley va avea şi rolul de agent de stabilizare a preţului în primele şedinţe de tranzacţionare.

Întrebarea pe care și-o pun investitorii: Poate această companie specializată în AI să-i devanseze pe giganții tehnologici tradiționali?

Listarea va reprezenta o nouă sursă importantă de fonduri pentru Anthropic, dar și unele dintre cele mai mari companii din indicele S&P 500 ar avea de câștigat. Mai multe dintre acestea au încheiat acorduri pe termen lung ce obligă Anthropic să plătească miliarde de dolari pentru produsele și serviciile lor, indiferent dacă le utilizează efectiv sau nu: în acest an, Anthropic s-a angajat să cheltuiască cel puțin 114,5 miliarde de dolari între aprilie 2026 și iulie 2033 pentru serviciile Alphabet (GOOGL) și va plăti companiei diferența în cazul în care cheltuielile sale efective vor fi mai mici decât această sumă.

ADVERTISING

Nvidia (NVDA), Microsoft (MSFT) și Amazon (AMZN) au acorduri similare, care nu pot fi reziliate.

Anthropic consideră unele dintre aceste companii drept rivale. A menționat în mod explicit Alphabet și OpenAI în formularul S-1, afirmând că acestea „dezvoltă sisteme AI din ce în ce mai performante” și concurează pentru clienți, talente, putere de calcul și parteneriate strategice.

Costurile legate de puterea de calcul și infrastructură reprezintă aproximativ jumătate din cheltuielile operaționale ale Anthropic, adică 8,9 miliarde de dolari pentru perioada de șase luni încheiată la 30 iunie.

Anthropic consideră că „eficiența calculului” este un punct forte — creșterea veniturilor a atins 1.368% față de aceeași perioadă a anului trecut pentru cele trei luni încheiate în iunie, în timp ce cheltuielile cu puterea de calcul și infrastructura au crescut doar cu 300% în acea perioadă, se arată în documentația depusă de companie.

ADVERTISING

Costurile legate de puterea de calcul și infrastructură reprezintă aproximativ jumătate din cheltuielile operaționale ale Anthropic, adică 8,9 miliarde de dolari pentru perioada de șase luni încheiată la 30 iunie.

Documentele de listare arată că „eficiența calculului” este unul dintre punctele sale forte – creșterea veniturilor a atins 1.368% față de aceeași perioadă a anului trecut pentru cele trei luni încheiate în iunie, în timp ce cheltuielile cu puterea de calcul și infrastructura au crescut cu doar 300% în acea perioadă, se arată în documentul depus de companie.

Prospectul avertizează că un dezastru provocat de AI ar putea copleși asigurătorii

Anthropic a informat potențialii investitori că un incident catastrofal ce ar implica AI-ul său ar putea genera pierderi prea mari pentru a putea fi acoperite de un singur asigurător și, eventual, chiar de întregul sector al asigurărilor.

ADVERTISING

Avertismentul apare în declarația de înregistrare S-1 pe care dezvoltatorul Claude a depus-o la SEC luni, în perspectiva listării planificate pe Nasdaq Global Select Market, potrivit Insurance Business.

Compania califică piața asigurărilor specifice pentru AI drept una încă în fază incipientă. „Este posibil să nu putem obține acoperire pentru anumite răspunderi legate de AI în condiții rezonabile din punct de vedere comercial, sau deloc, ceea ce ne-ar expune la pierderi neasigurate potențial semnificative”, se menționează în prospect.

Documentele depuse arată că unele dintre aceste lacune există deja. Anthropic afirmă că asigurarea sa nu a acoperit în totalitate suma de 1,5 miliarde de dolari reprezentând acordul de soluționare a acțiunii colective privind drepturile de autor în cazul Bartz, pe care l-a acceptat în septembrie 2025 și care a fost aprobat de instanță în iulie, conform Insurance Business.

Unele acorduri cu evaluatori externi de modele, precum și anumite contracte cu clienții care acoperă pretențiile legate de proprietatea intelectuală, conțin clauze de despăgubire fără limită maximă a răspunderii.

Compania avertizează, de asemenea, că acoperirea sa împotriva riscurilor cibernetice s-ar putea dovedi inadecvată și că cererile de despăgubire ar putea fi respinse sau plătite cu întârziere.

Anthropic adaugă că asigurarea sa ar putea să nu acopere pierderile cauzate de întreruperea activității în urma unei întreruperi grave la furnizorii de servicii cloud de care depinde, printre care se numără Amazon, Google și Microsoft.

Factorii de risc ai Anthropic – acoperă 93 de pagini

Documentul include 93 de pagini de factori de risc pentru activitatea Anthropic. Este un număr semnificativ mai mare decât în cazul altor companii din domeniul tehnologiei care au depus cereri de listare la bursă în ultimul deceniu, precum Snap, care avea aproximativ 30 de pagini de factori de risc, și Uber, care avea aproximativ 50, scrie CNN.

Documentul depus de Anthropic prezintă patru categorii majore de riscuri legate de inteligența artificială:

  • utilizarea abuzivă, cum ar fi folosirea acesteia pentru proiectarea și punerea în aplicare a armelor biologice sau a atacurilor cibernetice;
  • pierderea controlului uman;
  • abuzul autoritar, cum ar fi utilizarea potențială a acesteia pentru crearea unor state de supraveghere;
  • perturbările economice.

Compania mai precizează că modelele sale AI se pot comporta în moduri neintenționate sau „nealiniate” și pot întreprinde „acțiuni dăunătoare care nu au fost dirijate de niciun utilizator sau terț”.

Citeşte integral articolul Prospectul de listare a Anthropic conține peste 90 de pagini cu factorii de risc – Compania avertizează că un incident catastrofal provocat de propriul AI ar genera pagube greu de acoprit de asigurători pe Curs de Guvernare

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google