Facebook testează o facilitate care oferă utilizatorilor mai mult control asupra conţinutului afişat în newsfeed

Facebook testează o facilitate care oferă utilizatorilor mai mult control asupra conţinutului afişat în newsfeed

Cea mai mare platformă socială a iniţiat un test prin care utilizatorii pot alege dacă vor să vadă mai mult sau mai puţin conţinut din partea prietenilor, a grupurilor de discuţii sau a paginilor.

În vreme ce dezvăluirile care afectează imaginea companiei continuă, după ce mai multe dosare interne au ajuns în posesia presei americane, Facebook pare să facă o concesie pe cel mai sensibil subiect, cel legat de algoritmul folosit pentru newsfeed.

Gigantul american a început un test care adaugă în aplicaţia de Facebook o nouă secţiune în cadrul paginii de configurare. De aici, utilizatorii ar trebui să poată schimba câţiva parametri generali ai fluxului de conţinut care le este afişat.

ADVERTISING

Există trei tipuri de conţinut care pot fi modificate: De la prieteni şi familie, de la grupuri, respectiv de la pagini şi personalităţi publice.

În dreptul fiecărei categorii este afişat câte un câmp de tip “drop-down”, în care există trei opţiuni: mai puţin, normal şi mai mult.

Utilizatorul poate alege să vadă mai mult, mai puţin sau în aceeaşi măsură ca şi până acum conţinutul care provine din cele trei categorii. Spre exemplu, se poate reduce volumul conţinutului generat de grupuri şi se poate creşte volumul conţinutului provenit de la prieteni şi familie.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

La fel ca în alte cazuri, testul este activat pentru un procent redus de utilizatori, până când Facebook analizează impactul acestuia, şi nu se poate şti dacă sau când acesta va fi extins la nivelul întregii reţele.

Cert este că, în contextul actual, aceasta este exact genul de facilitate de care Facebook are nevoie pentru a-şi mai spăla din păcate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇