Apple a lansat iPhone 15 și Watch Series 9 (Foto&Video)

Apple a lansat iPhone 15 și Watch Series 9 (Foto&Video)

Apple a prezentat noua serie de smartphone-uri iPhone 15, în cadrul evenimentului intitulat Wonderlust.

Seria iPhone 15, compusă din patru modele, a fost vedeta evenimentului organizat de Apple marţi seară şi transmis online pe propriul website şi pe YouTube.

Apple Event - September 12

Toată gama iPhone 15 vine cu port de încărcare USB-C și cameră principală de 48 MP.

Mai mult ca oricând, accentul este pus pe cele două modele Pro, care sunt vândute mai scump şi cu o marjă mai mare de profit - acestea beneficiază de cele mai multe upgrade-uri.

Cele două modele Pro au acum la bază un cadru de titanium (în loc de oţel inoxidabil), care ar trebui să le confere o rezistenţă mai mare şi să contribuie la scăderea în greutate a acestora.

ADVERTISING

iPhone 15 Pro (6,1 inch) şi iPhone 15 Pro Max (6,7 inch) beneficiază şi de un nou cip, A17 Pro, construit pe 3nm - cu 19 miliarde de tranzistori, 6 nuclee de procesor. Acesta promite un spor de performanţă de 10% în sarcinile pe un singur fir.

Placa video are 6 nuclee, cu o performanţă maximă cu 20% mai mare decât generaţia anterioară.

Action Button este o nouă facilitate disponibilă doar pe cele două - un buton fizic (ce ia locul butonului de oprire a sunetelor), a cărui acţiune poate fi aleasă de utilizator. De exemplu, acesta poate fi configurat pentru realizarea rapidă a unei fotografii.

Introducing iPhone 15 Pro | Apple

În plus faţă de toate celelalte modele ale seriei, iPhone 15 Pro Max are în dotare o nouă lentilă tele de 12MP, care facilitează mărirea optică cu 5X a fotografiilor, la o lungime focală de 120mm.

Camera ultrawide are şi ea 12MP.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Camera principală are 48MP şi promite o performanţă mai bună în lumină slabă şi în cazul portretelor. Aceasta produce fotografii la o rezoluţie de 24MP.

Conexiunea USB-C atinge viteze de 10gbps în cazul modelelor Pro, adică de 20 de ori mai rapid decât un USB2.

Preţuri iPhone 15

iPhone 15 Pro şi Pro Max vor costa de la 1.000 de dolari (128GB), respectiv 1200 de dolari (256GB) şi vor fi disponibile din 22 septembrie.

Întreagă serie iPhone 15 va folosi pentru alimentare şi transfer de date conexiunea USB-C.

Apple a fost forţată de noua legislaţie europeană să renunţe la conectorul propriu Lightning.

Dynamic Island ajunge acum pe iPhone 15 şi iPhone 15 Plus, după ce, anul trecut, era lansată doar pe modelele Pro.

Apple-iPhone-15-lineup-hero-230912_inline.jpg.larg

Modelul de bază al seriei se bazează pe cipul A16 Bionic, folosit şi anul trecut de iPhone 14 Pro.

ADVERTISING

iPhone 15 are un ecran OLED Super Retina de 6,1 inch (la fel ca iPhone 14), în vreme ce modelul Pro beneficiază de un ecran de 6,7 inch. Luminozitatea maximă poată ajunge la 2000 de niţi.

Camera principală de la iPhone 15 are 48MP (față de doar 12 MP la generația de anul trecut), cu f1.6 şi o lungime focală de 26mm, facilitând un zoom optic 2X. În plus, modul de filmare pe timp de noapte și funcția Live Photos au fost îmbunătățite. 

iPhone 15 şi iPhone Plus vor costa de la 800 de dolari, respectiv 900 de dolari.

Apple Watch Series 9

Apple a mai anunțat noua gamă Watch Series 9 și a doua generație de Watch Ultra, cu mici update-uri față de generațiile anterioare, dar cu aceleași dimensiuni.

De aproape 3 ani, Apple nu a îmbunătățit semnificativ performanța Apple Watch.

Apple a reușit să extindă autonomia şi oferă o durată de viață a bateriei de 18 ore.

Apple Watch Series 9 are acum Siri integrat direct pe dispozitiv, la fel ca iPhone-urile.

E echipat cu un nou senzor de temperatură, care promite măsurători mai precise, dar și cu un cip Ultra WideBand U2, destinat să îmbunătățească funcționalitățile de localizare.

Watch Series 9 se vinde începând de la 400 de dolari, iar Ultra 2 de la 800 de dolari. 

Introducing Apple Watch Series 9 | Apple

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇