Am intrat în anul Tigrului de Apă. Ce aduce anul nou chinezesc pentru fiecare zodie

Anul 2022 este anul Tigrului de Apă, în horoscopul chinezesc, iar asta înseamnă că este un an pentru acțiune pură.
Am intrat în anul Tigrului de Apă. Ce aduce anul nou chinezesc pentru fiecare zodie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tigrul este cunoscut pentru puterea sa, îndrăzneală și abilitatea de a face totul la scară mare. Astfel urmează un an complet diferit față de 2021, anul Bivolului de Metal, care a fost despre multă muncă și pragmatism.

În 2021 lumea a trebuit să treacă prin luni de lockdown și izolare. Dar anii Tigrului sunt ani de schimbare, cu atât mai mult cu cât anul care urmează este un an al Tigrului de Apă.

Apa are legătură cu sensibilitatea, creativitatea și deschiderea la schimbare. Dar apa este și o forță naturală puternică. Ea poate stinge focul și poate depăși orice obstacol îi stă în cale.

Tigrii, de asemenea, acționează rapid, așa că și în 2022 trebuie să ne pregătim pentru situații care se schimbă rapid. Partea rea este că asta poate însemna mai multă dramă, fie acasă, fie la muncă. Partea bună este că Tigrul poate aduce vești bune neașteptate și poate transforma vise nebunești într-o realitate de succes.

Iată şi Horoscopul anului 2022

Pentru a afla ce te așteaptă în 2022, Way Fengshui Group a împărtășit câteva idei cu privire la suișurile și coborâșurile care ne așteaptă de la 1 februarie 2022. Ideea este să fim conștienți de tendințe ca să ne maximizăm șansele de noroc, scrie publicația Her World.

ADVERTISING

Iată predicţiile pentru fiecare zodie.

Șobolan (născut în 1984, 1996, 2008, 2020)

Șobolanii sunt muncitori. Nimeni nu poate acuza un șobolan că e leneș. Dar vă place și să faceți planificări, mai ales pentru că vă simțiți foarte responsabili pentru binele familiei. În anul Tigrului planurile voastre atent făcute trebuie ajustate rapid, așa că pregătiți-vă pentru o schimbare. La muncă, veți avea succes dacă există un Plan A, un Plan B, un Plan C și tot așa.

Uneori, veți simți că norocul nu este de partea voastră în 2022, dar fiți conștienți că fiecare situație de criză poate fi o oportunitate. Pentru a îmbunătăți situația financiară și succesul în relațiile interpersonale, țineți minte două lucruri: Păstrați-vă calmul și nu reacționați exagerat!

Nu vă zgârciți la necesități precum îngrijirea sănătății, în 2022. Concentrați-vă asupra dezvoltării personale. Credeți în voi, dragi Șobolani.

Când vine vorba despre succesul financiar în Anul Tigrului 2022, țineți munte că sunteți inteligenți și vă puteți adapta să profitați din plin de oportunitățile aduse de schimbări.

Bivolul (cei născuți în 1973, 1985, 1997, 2009, 2021)

Astrele arată o poveste de dragoste înfloritoare și succes în carieră. Anul acesta Steaua Abundenței promite recompense financiare pentru voi, cu condiția să munciți din greu.

ADVERTISING

Cu toate acestea, mare atenție, pentru că vor exista și cheltuieli neașteptate.

Pe plan familial, lucrurile se îmbunătățesc anul acesta, dar va trebui să aveți grijă și de propria sănătate. Anul 2021 a trecut, acum e momentul să faceți loc și pentru puțină relaxare.

Tigrul (cei născuți în 1974, 1986, 1998, 2010, 2022)

Acesta ar putea fi anul vostru dacă reușiți să ieșiți din zona de confort și să vă lansați provocarea de a obține cât mai multe din oportunitățile care apar.

Chiar și succesul financiar stă în noi strategii, în 2022. De asemenea, veți avea și mai multe de câștigat dacă vă extindeți cercul social. Grijă, totuși, la noii prieteni, pentru că unii se pot dovedi lipsiți de sinceritate.

Iepurele/Pisica (născut în 1975, 1987, 1999, 2011)

Felicitări! Ați avut niște ani plini de provocări. Ați muncit mult, dar munca nu a fost mereu apreciată. Dar, în 2022, horoscopul vă arată mult noroc. În acest an, vă veți câștiga respectul colegilor și veți fi răsplătiți cu o sursă constantă de venit.

Iepurii sunt sensibili și iubesc luxul, dar trebuie să aveți grijă ca în 2022 să nu vă lăsați ”orbiți” de emoții și nici de cadourile extravagante.

ADVERTISING

Dragon (născuți în 1976, 1988, 2000, 2012)

În ceea ce privește bogăția și succesul, legile Fengshuiului spun că Dragonii trebuie să fie atenți la legea lui Murphy, în 2022: ”Orice ar putea merge greșit va merge”.

Asta nu înseamnă nici pe departe că totul este destinat eșecului. Dar s-ar putea să vă confruntați cu cheltuieli neașteptate chiar și în momente în care nu stați chiar bine cu banii.

Șarpe (născuți în 1977, 1989, 2001, 2013)

Anul Tigrului 2022 este un moment bun pentru Șerpi. Dar nu întotdeauna veți simți asta. Efervescentul an 2022 poate fi puțin stresant pentru Șarpele cel rezervat, dar calmul și diplomația vor fi un adevărat atu la muncă.

Șarpele va avea succes atât pe plan personal, cât și pe plan financiar, de aceea, ați putea lua în considerare o diversificare a portofoliului de investiții pentru a vă extinde pe termen lung bunăstarea financiară.

Cal (cei născuți în 1978, 1990, 2002, 2014)

Cei născuți sub semnul Calului din Zodiacul chinezesc se pot aștepta la oportunități promițătoare în carieră și la succes în 2022, dar ar face bine să se ferească de oamenii lipsiți de scrupule de la serviciu.

Chiar dacă spiritul vostru liber nu vă lasă să intrați în conflicte la birou, unele situații v-ar putea strica buna dispoziție.

N-ar fi rău să vă păstrați neutralitatea și acasă, pentru că stilul băgăcios al unora dintre membrii familiei v-ar putea afecta relația de dragoste.

Capra (Cei născuți în 1967, 1979, 1991, 2003 și 2015)

Vești bune pentru ce născuți sub zodia Caprei, în ceea ce privește bogăția și succesul în anul Tigrului 2022: În sfârșit apar oportunități în carieră!

Energia Anului Tigrului vă va face mult mai sociabili. Relațiile voastre înfloritoare vor atrage prieteni care gândesc la fel ca voi, dar și potențiali colaboratori. Popularitatea voastră este ca un magnet în acest an și toată lumea vrea să vă fie prieten.

Maimuța (cei născuți în 1968, 1980, 1992, 2004, 2016)

Nu va fi un an ușor pentru cei născuți în zodia Maimuței, dar lucrurile nu sunt atât de negre cum par.

În ciuda poziției voastre confortabile, ați putea fi tentați să căutați surse extra de venituri. Dar gândiți-vă de două ori înainte să acționați. În Anul Tigrului 2022 pare că toată lumea vrea să facă lucrurile în felul său, iar asta se poate dovedi frustrant pentru voi.

În acest an va trebui să fiți mai mult ca niciodată atenți la aspectele financiare și să vă gândiți de două ori înainte să faceți o investiție considerabilă.

Cocoș (Născuți în 1969, 1981, 1993, 2005 și 2017)

Potrivit zodiacului Chinezesc, cei născuți sub semnul Cocoșului sunt în cea mai norocoasă zodie, în 2022. Vă așteaptă bogăție, succes și creșteri de salarii. Desigur, pentru asta e nevoie să începeți planificări serioase, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.

Va fi un an distractiv, cu o mulțime de opțiuni, dar nu uitați să vă alocați și câteva momente pentru voi înșivă.

Câine (cei născuți în 1970, 1982, 1994, 2006, 2018)

În Horoscopul Chinezesc, câinele este idealist, loial și curajos. Veți avea nevoie de toate aceste calități anul acesta pentru că munca asiduă este cheia către bogăție și succes în 2022.

Este adevărat că vă veți confrunta cu perioade de dubiu în 2022. S-ar putea să vă simțiți singuri și pierduți, dar toate trec.

Cei născuți sub zodia Câinelui ezită uneori să spună ce gândesc, dar anul 2022 nu este un moment potrivit să vă ascundeți în spatele mesajelor de pe Whatsapp, ci să încercați să îmbunătățiți relațiile de familie, dar și cele de prietenie.

Problemele trebuie rezolvate din timp, nu lăsate să treneze. Gândiți-vă de două ori înainte să acționați impulsiv.

Porc (Cei născuți în 1971, 1983, 1995, 2007, 2019)

Cei aflați în zodia Porcului sunt născuți sub o stea norocoasă în ceea ce privește anul 2022. Veți avea idei noi și veți găsi o oportunitate în orice.

Zodiacul Fengshui arată că Steaua Relațiilor vă ghidează să comunicați mai bine cu ceilalți și să vă găsiți fericirea prin socializare. Dacă sunteți singuri, s-ar putea ca anul acesta să vă găsiți marea iubire. Dacă sunteți deja într-o relație, anul acesta aduce discuții despre o posibilă căsătorie sau chiar venirea unui bebeluș în familie.

O.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇