Tragedia din 2 Mai. Predoiu trimite Corpul de control: Șoferul trebuia testat pentru droguri

Tragedia din 2 Mai. Predoiu trimite Corpul de control: Șoferul trebuia testat pentru droguri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, trimite Corpul de control pentru a face verificări în legătură cu tragicul accident în care doi tineri au murit după ce o maşină condusă de un băiat de 19 ani aflat sub influenţa cocainei şi a altor substanţe a intrat într-un grup de pietoni, sâmbătă în zori, în localitatea 2 Mai din judeţul Constanţa.

”Am dispus un control complet al Corpului de control al ministrului pentru a crea cadrul juridic pentru investigarea minuțioasă a întregului lanț de evenimente.

MAI va comunica transparent asupra anchetei, în acord cu prevederile legale. În funcție de concluziile Corpului de control și de judecate mea, vom formula propuneri către instituțiile competente”, a declarat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă va fi demisă conducerea IPJ Constanța, ministrul a spus că se așteaptă rezultatul anchetei.

”Deocamdată aștept acest control, astfel încât orice decizie să fie în afara criticii și să meargă spre rezolvarea problemei. Corpul de control verifică dacă lucrurile s-au desfășurat profesional și în concordanță cu legea. Dacă se va impune (demiterea șefului IPJ Constanța, n.red.) în urma acestui control, n-o să am nicio ezitare. Dar vreau să mergem pe lege, profesionist”, a explicat Predoiu.

ADVERTISING

Ministrul de Interne a subliniat că legea prevede obligativitatea controlului cu drug test în urma unui accident și a mai spus că trebuie verificată informația că în zonă exista un singur drug-test.

Șeful IPJ Constanţa, chestor Constantin Adrian Glugă, a confirmat că tânărul nu a fost testat pentru droguri, pentru că nu ar fi avut un comportament care să indice consumul de substanţe interzise.

Tânărul şofer care a ucis doi tineri în 2 Mai a fost oprit de două ori în trafic, înainte de accidentul mortal, fiind chiar dus și la sediul Poliției din Vama Veche, după ce în mașina sa au fost descoperite droguri.

”Nu aș putea spune câte dispozitive drug-test are Poliția. Trebuie verificată informația că în zonă exista un singur drug-test. Legea prevede obligativitatea controlului cu drug test în urma unui accident. Toate aspectele tehnice vor fi lămurite în ancheta Corpului de control. Întrebarea este de ce nu are fiecare polițist un drug-test la el. Răspunsurile merg cu mulți ani în urmă.

ADVERTISING

Sunt și polițiști cu experiență limitată, puși de un an pe stradă și, puși sub presiune, poate greșesc. Dar cu acest aparat trebuie să mergem înainte, să ne facem treaba. Trebuie și fler, instinct, meserie furată, nu doar învățată. Această profesie a fost crunt lovită de legi, care au invitat la pensie și foarte mulți specialiști au plecat din sistem cu un bagaj de cunoștințe și cu trucuri care trebuie transferate noii generații”, a mai afirmat Cătălin Predoiu.

Inspectorul-şef Glugă a susţinut, luni, într-o scurtă conferinţă, că tânărul ar fi consumat droguri după ce a plecat din sediul poliției, mai ales că avea în organism alte substanţe decât ce au găsit poliţiştii în maşină. De la poliţie a plecat la 4.30. Accidentul mortal a avut loc la 5:25!

Iată filmul prezentat de şeful IPJ Constanţa:

"La data de 17 august (joi - n.red.) șoferul a ajuns în Constanța alături de tatăl sau.

ADVERTISING

Pe 18 august (vineri seara- n.red.) a fost oprit în trafic (în cadrul unei acțiuni cu caracter preventiv), moment în care a fost atenționat pentru conduita în trafic.

În 19 august în jurul orei 00.40, prin apel la 112 un bărbat a sesizat IPJ Constanța că pe DN 39 dinspre Vama Veche spre 2 Mai un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere. 

La ora 2.40, autoturismul a fost depistat de o patrulă mixtă polițist-jandarm în Vama Veche, au fost legitimați șoferul și cei doi pasageri. În mașină, într-un pachet de țigări a fost descoperită o țigară tip joint, precum și o folie pe care scria Bromazepam şi care conţinea patru pastile.

Șoferul a fost dus la centrul de poliție Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero.

Conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psiho-active și nu a fost testat pentru consumul de droguri.

Tânărul a fost în sediul poliției până în jurul orei 4.30, apoi s-a deplasat la o locație din Vama Veche unde ar fi consumat substanțe interzise. Ulterior, s-a produs accidentul (puţin după ora 5 dimineaţa - n.red.).

Pentru că nu a fost testat cu aparatul drug-test, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofiţer şi a doi agenţi de poliţie pentru a stabili dacă există sau nu există vreo abatere din punct de vedere disciplinar.

În cadrul cercetărilor, au fost depistate alte nouă persoane la locaţia din Vama Veche, unde şoferul ar fi consumat substanţe interzise şi care sunt cercetate acum.

Drogurile ridicate din autoturism sunt diferite faţă de cele indicate de către aparatul drug-test în urma testării la acel moment".

Tot azi am aflat că tânărul care a omorât doi oameni când conducea pe şoseaua din 2 Mai, sub influenţa cocainei şi a altor substanţe, a avut dosar pentru posesie de droguri deschis la DIICOT anul trecut. Însă Vlad Pascu a scăpat de acuzaţii, fiind vorba de o cantitate mică de droguri.

Procurorii DIICOT au renunțat la urmărirea penală, pentru că tânărul a fost prins doar cu 0,68 g cannabis. Iar hotărârea procurorilor a fost confirmată definitiv de Tribunalul București.

„Urmările care s-ar fi putut produce din perspectiva afectării sănătății publice au fost reduse, elementul material (deținere) nefiind în măsură să releve un mod elaborat de comitere a faptei, prin mijloace de natură să indice un pericol social ridicat”, a precizat judecătorul în motivare.

În plus, se pare că tânărul făcea parte dintr-un grup de consumatori de droguri și tatăl său îl dusese în Olanda pentru tratament. Mutarea în străinătate nu l-a ajutat, iar după ce s-au întors în România au reapărut problemele. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇