Șeful Serviciului Rutier Maramureș este urmărit penal pentru abuz în servicu

Șeful Serviciului Rutier Maramureș este urmărit penal pentru abuz în servicu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisarul Gheorghe Dumitru Goth, șeful Serviciului Rutier Maramureş, a fost pus sub urmărire penală și reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Totodată, procurorii anunţă că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă o altă persoană, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată.

Procurorii notează că, în data de 11 mai, Gheorghe Dumitru Goth, ar fi şters din aplicaţia informatică a poliţiei în care erau introduse menţiunile referitoare la sancţiunile aplicate titularilor permiselor de conducere, datele referitoare la suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 150 zile, pentru un șofer.

ADVERTISING

Mai mult, ar fi determinat un subordonat din cadrul aceluiaşi serviciu să facă menţiuni în aceeaşi aplicaţie informatică din care să rezulte că dreptul de a conduce vehicule al suspectului respectiv era valabil, în ciuda faptului că, începând cu data de 26 aprilie, dreptul de a conduce vehicule al acestuia era suspendat pe o durată de 150 zile în baza unei decizii a instanţei.

"În acest mod s-ar fi anulat, practic, posibilitatea de constatare de către poliţiştii rutieri care l-ar fi verificat în trafic pe suspect, a faptului că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule şi implicit a faptului că a comis o infracţiune", precizează anchetatorii.

ADVERTISING

De asemenea, din cercetările efectuate s-a constatat faptul că, în zilele de 28 mai şi 6 iunie, persoana menţionată în comunicat ar fi condus pe drumurile publice autoturismul personal, deşi avea dreptul de a conduce suspendat, pe o durată de 150 zile, începând cu data de 26 aprilie, menţionează DNA.

"La data de 20 aprilie, suspectul Gheorghe Dumitru Goth ar fi dispus restituirea permisului de conducere către un conducător auto, în ciuda faptului că acesta, prin neacordarea priorităţii de trecere, ar fi comis un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, iar obligaţia legală a suspectului Gheorghe Dumitru Goth ar fi fost să dispună suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 180 zile", arată procurorii anticorupţie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇