Probleme grave la Institutul de Neurologie din București: Lipsesc materialele pentru intervențiile de urgență

Probleme grave la Institutul de Neurologie din București: Lipsesc materialele pentru intervențiile de urgență
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Medicii de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București se confruntă cu lipsuri de materiale esențiale pentru tratarea accidentelor vasculare cerebrale și a anevrismelor.

În acest an, spitalul a primit doar aproximativ un sfert din finanțarea de anul trecut pentru Acțiunea Prioritară AVC, iar unele intervenții au fost amânate sau pacienții au fost redirecționați către alte spitale.

Medicul Alexandru Dimancea, specialist în neurologie și neuroradiologie intervențională, a declarat pentru News.ro că au existat perioade în care echipa nu a putut efectua trombectomii, proceduri prin care sunt îndepărtate cheagurile din vasele de sânge ale creierului.

ADVERTISING

„A fost un interval de câteva zile în care nu am putut realiza trombectomii. Adică intervenții de scoatere a cheagurilor din vascularizația cerebrală, în AVC-ul acut. Din motivul că nu am avut catetere de aspirație.”

Ulterior, medicii au primit câteva catetere de la furnizori, sub formă de împrumut, însă problema a continuat.

„Ultimele luni din vară s-au petrecut cu aceste fluctuații ale materialelor de AVC ischemic acut”, a explicat medicul.

Pacienți cu anevrisme, pe liste de așteptare

Situația este și mai complicată în cazul pacienților cu anevrisme cerebrale. De aproximativ două luni, spitalul nu mai are „coil-uri”, spirale de platină folosite pentru închiderea anevrismelor și prevenirea unei hemoragii.

„Avem liste de așteptare de pacienți care au fie anevrisme rupte, fie, cei mai mulți, anevrisme nerupte, dar care sunt de dimensiuni mari, la risc de sângerare absolut oricând”, spune Alexandru Dimancea.

Medicul explică de ce aceste materiale nu pot fi înlocuite, pur și simplu, cu unele disponibile pe stoc - dimensiunea lor trebuie adaptată fiecărui anevrism.

„Nu ai cum să pui ce coil-uri ai pe raft. Adică nu faci compromisuri în acest sens, deoarece pot pleca de acolo și pot cauza AVC în timpul procedurii, ceea ce tu tocmai asta încerci să previi.”

Pacienți redirecționați către alte spitale

Lipsa materialelor a dus deja la redirecționarea unor pacienți cu AVC către Spitalul Universitar de Urgență București.

„Acum două săptămâni, acum 10 zile, a trebuit să redirecționăm acei câțiva pacienți. Nu au fost puțini, nu au fost nici mulți, dar probabil unul pe zi minim a fost. A trebuit să-i orientăm către Spitalul Universitar. Altă opțiune viabilă real nu există în București.”

Și alte proceduri de neuroradiologie intervențională sunt afectate de lipsa fondurilor. Pentru anumite malformații și fistule cerebrale sunt necesare substanțe speciale de embolizare, care sunt costisitoare și trebuie comandate în funcție de necesități.

Medicii vin noaptea de acasă

Problemele nu țin doar de materiale, ci și de personal. O mare parte dintre cazurile de AVC ajung la spital în afara orelor de program, iar echipa medicală trebuie să se mobilizeze de acasă.

„Sigur mai mult de 50% dintre AVC-uri, cel puțin aici la Institut, dar sunt convins că și la Universitar e la fel, vin în afara orelor de program.”

În lipsa unui asistent de sală disponibil permanent, medicii ajung să își împartă între ei inclusiv atribuțiile de asistență în timpul intervențiilor.

„Practic, unul vine ca operator, unul vine ca asistent. Ăsta este adevărul”, spune Dimancea.

Medicii nu sunt remunerați pentru deplasările de urgență la spital în timpul nopții.

„Nu suntem deloc remunerați, nici măcar transportul cu taxiul sau benzina de la mașină nu este remunerată. Acțiunea vine din acel sentiment de «hai să facem acest lucru, deoarece altfel pacienții n-au nicio șansă».”

„Trebuie să fim susținuți permanent”

În ciuda dificultăților, echipa continuă să trateze pacienții și să realizeze intervenții complexe.

„Da, facem performanță pentru că încă cumva avem un anumit entuziasm cu toții. Pur și simplu, vrem să facem treabă și ne ținem de asta.”

Medicul avertizează însă că sistemul nu poate funcționa la nesfârșit în baza efortului personal al celor implicați.

„Trebuie să fim susținuți permanent. Este ca un soi de moară care macină în continuu.”

Problema, spune el, nu este doar dacă vor veni fondurile, ci și ritmul în care acestea ajung la centrele care tratează AVC-ul.

„Eu sunt convins că vor veni fondurile. Problema este ritmul în care vin.”

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google