Un drum asfaltat recent în comuna Albota, județul Argeș, a provocat revolta localnicilor. Șoseaua traversează o zonă fără case și se termină brusc în vegetație, însă în apropiere se află terenuri deținute de primarul comunei și de fiica acestuia.
Oamenii îl acuză pe edilul Ion Dumitru, cunoscut în zonă sub porecla „Ducele”, că a folosit bani publici pentru a crește valoarea proprietăților sale și spun că au sesizat Direcția Națională Anticorupție.
Până în acest moment nu există o confirmare publică din partea DNA că a fost deschis un dosar, notează Observator News.
Drumul a fost asfaltat în primăvara acestui an. În imagini se vede că are câmpul pe o parte și pădurea pe cealaltă, iar la capătul său nu există locuințe.
„Pur şi simplu şi-a asfaltat din banii primăriei drumul care duce la proprietatea sa. La anul se face terenul intravilan, ajunge 70-80 de euro metrul pătrat, are trei-patru hectare acolo, vă dați seama, câteva milioane de euro”, a declarat pentru Observator un localnic, Gabi Matei.
Primarul: „E zonă de perspectivă”
Întrebat dacă deține teren în apropierea drumului, primarul a afirmat inițial că nu are proprietăți acolo, după care a recunoscut că deține aproximativ un hectar și jumătate.
„Deci nu am teren acolo, eu. Eu am acolo un teren, un hectar jumate. E zonă de perspectivă. E şi apă băgată. Acolo va fi o zonă rezidenţială de dezvoltare. Şi dacă întâmplător am acolo – am peste tot. Am peste tot, că eu mi-am cumpărat terenuri la Revoluţie”, a declarat Ion Dumitru.
Potrivit declarației de avere din 2024, citată de Observator, edilul are cinci terenuri agricole cu o suprafață totală de 41.000 de metri pătrați, trei terenuri forestiere care însumează peste 18.000 de metri pătrați și două terenuri intravilane cu o suprafață totală de 15.000 de metri pătrați.
Primarul mai declarase un apartament de vacanță în Năvodari și aproape 500.000 de lei în conturi.
„Nici nu trebuie să fie asfalt”
Localnicii reclamă că, în timp ce drumul dintre câmpuri a fost asfaltat, în alte zone ale comunei oamenii nu au nici șosele amenajate, nici toate utilitățile.
În satul Frătești ar exista aproape 30 de locuințe aflate în această situație. Întrebat de reporter de ce satul nu are asfalt, primarul a răspuns: „Nici nu trebuie să fie”.
Oamenii spun că au sesizat DNA cu privire la investiția făcută în apropierea proprietăților edilului. Ion Dumitru afirmă însă că acuzațiile nu se vor confirma. „Eu am 37 de reclamaţii penale. Nu se va adeveri niciuna”, a spus primarul.
Ion Dumitru are 78 de ani și conduce comuna Albota din 1996. Este membru PSD și președintele filialei Argeș a Asociației Comunelor din România.
