Criza de la Morgă. Datorii de aproape 5 milioane de lei, deficit de autopsieri și pensionări masive. Tarifele pentru expertize nu au mai fost actualizate din 2002!

Criza de la Morgă. Datorii de aproape 5 milioane de lei, deficit de autopsieri și pensionări masive. Tarifele pentru expertize nu au mai fost actualizate din 2002!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” se confruntă cu probleme financiare și de personal care riscă să afecteze desfășurarea activității, avertizează directorul instituției, medicul legist Sorin Hoștiuc.

Cele mai grave dificultăți sunt lipsa finanțării, creșterea datoriilor instituțiilor care solicită expertize medico-legale, reducerea fondului de salarii și deficitul de personal specializat.

La INML sunt în prezent doar patru autopsieri, după ce doi au plecat în ultimul an, în condițiile în care pentru funcționarea normală a activității în București ar fi nevoie de șase-șapte.

În paralel, numeroși specialiști din medicina legală se apropie de pensionare, iar înlocuirea lor este dificilă, deoarece personalul nou trebuie pregătit ani de zile.

O altă problemă financiară majoră este legată de tarifele pentru serviciile medico-legale. Actualele valori sunt stabilite pe baza unor tarife aprobate în 2002. Costul unei autopsii nu acoperă nici materialele folosite.

Datoriile către INML au ajuns la aproape 5 milioane de lei

Directorul INML spune că principala problemă a instituției este lipsa resurselor financiare. Datoriile instituțiilor care beneficiază de serviciile Institutului, între care Poliția și alte instituții judiciare, au crescut puternic față de anul trecut.

ADVERTISING

„Principala problemă este cea financiară, pentru că resursele care sunt alocate către sistemul medico-legal sunt total insuficiente. Și nu numai că sunt total insuficiente, dar și puținele resurse care se alocau până anul trecut nu se mai alocă. De exemplu, anul trecut, în această perioadă, datoriile către INML ale Poliției și celorlalți beneficiari erau undeva pe la 2 milioane de lei, acum sunt aproape de 5 milioane de lei”, a declarat Sorin Hoștiuc pentru News.ro.

Situația financiară a fost agravată de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. El afirmă că fondul de salarii al institutelor de medicină legală a fost diminuat cu 10%.

Efectul cumulat al lipsei de bani și al deficitului de personal se vede inclusiv în activitatea de autopsie. Potrivit directorului, au existat situații în care INML nu a putut efectua autopsiile în ziua următoare aducerii cadavrului.

Doar patru autopsieri, deși ar fi nevoie de 6-7

Una dintre cele mai urgente probleme este lipsa autopsierilor. În ultimul an, numărul acestora a scăzut de la șase la patru.

„În momentul de față, avem patru autopsieri, pentru că doi au plecat în ultimul an. Deci, anul trecut, în această perioadă, aveam șase. Ca să putem funcționa în limite cât de cât normale, având în vedere încărcarea pe București, am avea nevoie de undeva pe la 6-7 autopsieri”, a explicat medicul legist.

ADVERTISING

Munca este una extrem de solicitantă atât fizic, cât și psihic, iar suprasolicitarea personalului poate crește riscurile profesionale.

„În momentul în care îi suprasoliciți pe autopsieri, există riscul de a se tăia, de a se înțepa și foarte mulți dintre pacienții noștri sunt pacienți cu risc biologic crescut: HIV, hepatite, tuberculoză, tot felul de virusuri ciudate și așa mai departe. Așa că nu-i putem forța să facă mai mult decât pot fizic să facă”, a spus Hoștiuc.

Pensionările amenință și laboratoarele

Problemele de personal nu se limitează la autopsieri. O parte importantă dintre angajații din medicina legală se apropie de vârsta pensionării, fără ca instituțiile să aibă suficient timp și resurse pentru a pregăti înlocuitori.

„Problemele sunt și mai mari, pentru că foarte mulți angajați din sistemul medico-legal sunt la limita pensiei. (...) Sunt regiuni în care, în următorii 2-3 ani, se vor pensiona mai mult de jumătate dintre medicii legiști”, a avertizat directorul INML.

La Institut, problema este deja concretă. În acest an, unul dintre compartimente va trebui desființat deoarece ambii angajați urmează să se pensioneze.

ADVERTISING

„La noi în Institut, de exemplu, în acest an va trebui să desființez compartimentul de laborator medico-legal pentru că se pensionează ambii angajați și va trebui să fac niște realocări între laboratoare”, a declarat Hoștiuc.

El explică faptul că în medicina legală nu este suficientă mutarea unui angajat dintr-un loc în altul.

„Nu poți să iei un asistent, de exemplu, dintr-un spital și să-l aduci în medicina legală, este o cu totul altă meserie, nu poți să aduci un biolog dintr-un spital să facă același lucru la medicina legală. Deci trebuie să-i înveți câțiva ani de zile, trebuie să existe un paralelism între cel care vine și cel care pleacă”, a spus directorul.

Consecința ar putea fi întârzierea expertizelor și afectarea calității acestora.

„Riscul este ca expertizele să se facă din ce în ce mai târziu, riscul este ca expertizele să aibă o scădere a calității, lucru pe care, din nou, încercăm să-l evităm cu orice preț, pentru că, vă dați seama, sunt situații extrem de sensibile”, a afirmat Sorin Hoștiuc.

Probleme şi în laboratorul de toxicologie

O situație dificilă se conturează și în laboratorul de toxicologie, unde în lunile următoare ar urma să se pensioneze jumătate dintre cadrele superioare.

Presiunea asupra laboratorului a fost ceva mai mică în acest an, deoarece numărul testărilor pentru droguri în trafic solicitate de Poliție a scăzut semnificativ. Potrivit directorului INML, dacă anul trecut erau efectuate între 200 și 400 de analize pe lună, în prezent sunt mai puțin de 100.

„În momentul în care se va reîncepe testarea în masă în trafic, dacă nu vom putea aduce personal specializat, vom fi într-o situație foarte dificilă”, a avertizat Hoștiuc.

Posturile au fost deblocate, dar lipsesc banii pentru angajări

INML a încercat să obțină posturi suplimentare, însă lipsa finanțării rămâne un obstacol chiar și după deblocarea posturilor. Potrivit acestuia, bugetul de salarii pentru ultimele șase luni a fost redus cu 20%.

În septembrie, INML a scos la concurs un post de autopsier.

„Acum suntem în cursul unui concurs pentru un post de autopsier și sper să reușim. Am mai încercat de vreo patru ori în ultimul an prin transfer, că numai așa se putea, și n-a vrut să vină nimeni la INML”, a declarat Hoștiuc.

Tarifele pentru expertize nu au mai fost actualizate de peste două decenii

O altă problemă financiară majoră este legată de tarifele pentru serviciile medico-legale. Directorul INML spune că acestea au rămas în urma costurilor reale și că actualele valori sunt stabilite pe baza unor tarife aprobate în 2002.

„O altă problemă, iarăși, legată de partea financiară este cea a tarifelor, pentru că în momentul de față noi lucrăm după niște tarife care au fost aprobate în 2002 și în 2006 s-au tăiat patru zerouri”, a spus el.

Diferența dintre tariful plătit pentru anumite expertize și costul real al muncii depuse este, potrivit directorului, foarte mare.

„Ca să vă dau un exemplu: pentru o culpă, care înseamnă în medie câteva zeci de ore de analiză, expertiza costă 25 de lei de multe ori, 100-200 de pagini de tehnoredactat, înseamnă zeci, sute de ore de stat, de citit, de conspectat, de analiză”, a explicat Hoștiuc.

Costul unei autopsii nu acoperă nici materialele folosite

Nici tariful pentru autopsie nu ar acoperi costurile reale ale procedurii.

„O autopsie fără analize de laborator costă 400 și ceva de lei. Suma, de exemplu, la autopsie nu acoperă cred că nici jumătate din costurile materiale cu efectuarea autopsiei: ai nevoie de saci, de recoltare probe, de tot felul de borcănașe și așa mai departe, pe care nu le acoperi din acești bani”, a afirmat el.

Lipsa finanțării afectează inclusiv posibilitatea Institutului de a investi în echipamente și în proceduri moderne pentru manipularea și transportul probelor.

„În condițiile acestea, noi nu putem să achiziționăm aparatură cât de cât modernă, nu putem să facem niște proceduri mult mai sigure de transport probe, de manipulare și așa mai departe”, a declarat directorul INML.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School